Vreau sa fiu vedeta

Aud asta din ce in ce mai des. Cand cumpar o paine sau cand ma duc la film, cand bag benzina sau ma uita Cel de sus in fata rafturilor cu carti de la Diverta.

Pregateam ce voi spune la Daafaceri si cautam un inceput bun pentru expose. Dupa ce am invartit in cap tot felul de variante am iesit sa-mi iau tigari (orele de gratie 03:45, bine ca s-au inventat magazinele din benzinarii). Ajung la Mol, ii zic Doamnei ca imi doresc aprig un Dunhill albastru scurt si in timp ce ea mi-l da ma intreaba “Cum sa fac sa ajung si eu vedeta?“.

Pe mine ma loveste (in sfarsit) inspiratia (anuala si nu de prea mare angajament) si intreb: “Da’ cum crezi ca este o vedeta de vrei sa ajungi asa?“. N-a stiut sa spuna, mi-a scanat tigarile, mi-a luat banii si si-a facut de lucru pe sub tejghea.

Am inceput discutia cu cei din sala la Daafaceri propunand ceva: “hai sa facem o lista cu lucrurile care sunt definitorii in viziunea publicului, cu chestiile care arata cum sunt vazute vedetele din Romania sau de aiurea“.

Nu am dat nici un nume, nu am nominalizat pe nimeni, raspunsurile au fost variate, am cerut indrazneala si asta am primit. Vedetele sunt:

– basinoase si fitoase;

– zambete frumoase dar goale;

– clip-clip (clipesc si nu inteleg nimic, adica nu prea le duce cenusiul)’

… si inca ceva chestii din aceeasi gama. In acelasi timp au venit si doua chestii relativ pozitive, cum ca au succes si avantaje date de statutul asta.

Deci, atunci cand esti vedeta (fratioare ce urasc cuvantul asta!) vei fi vazut de mare parte din oameni drept un prost basinos si plin de fite, un zambet gol si fara de substanta ce are parte de o anume notorietate si ceva avantaje. De ce s-a ajuns aici e clar, cat timp ai o clica intreaga de oameni care apar peste tot si sunt fix asa cum suna descrierea de mai sus este normal sa se puna stampila asta peste toti cei din lumea asta si sa se traga linie la gramada.

Dar, si aici vine intrebarea mea, de ce se jignesc unii atunci cand, dupa ce au ajuns vedete, se trezesc cu stampila asta pe frunte? N-ai vrut frate sa fii vedeta, ce credeai?! Ca o sa te aplaude lumea la stop?! Ca o sa primesti pe strada flori si ca la piata o sa te impinga lumea in fata la coada?!

Toate frustrarile astea ale oamenilor publici (uite o expresie care mi se pare mai aproape de realitate) vin dintr-un business-plan prost facut. Adica imi propun sa ajung undeva fara sa ma gandesc la ce implica acel undeva. Spun “vreau sa fiu vedeta“, urmez calea respectiva si cand ajung sa ma recunoasca lumea pe strada ma vaiet. De toate cele… Ca zice lumea ca sunt basinos, ca ma vede lumea drept o maimuta la teveu, ca zice ziaristu’ ca sunt asa-si-pe-dincolo, ca ma iau la suturi si-mi dau verdictul de “prost imbracat” in nu stiu ce flasneta de revista, ca… si tot asa.

Pai ce sa-ti fac pisi, n-ai vrut sa fi vedeta?! Uite, esti!

Cei care au vrut si au ajuns vedete se uita acum la saracia asta si se intreaba cum au putut s-o vada atat de stralucitoare si de extravaganta. Marile petreceri care se vad pe la teveu sunt, in mare parte, amarastenii de concursuri pe genul “care mananca primul nu mai vaduveste frigiderul de-acasa in seara asta”, marele glamour este “daca mai obtin un concert mi-am platit ratele la masina si la casa si luna asta”, marea fita decadenta si speciala se traduce in “merg la Mamaia la Bamboo, beau 3 cico-uri si ma duc la hotel sa eliberez camera”.

Pentru ca, asa cum am discutat si cu simpaticii de la Daafaceri (brands, blogs and cookies), nici acolo nu a spus nimeni atunci cand faceam lista de mai sus ceva de bani. Pentru ca se presupune ca sunt. Ca vin valuri-valuri, ca toata lumea te roaga cu roabe de valuta occidentala sa faci fel-de-fel de lucruri.

Si presupunerea asta vine si este bazata tot pe praful in ochi aruncat de marea lume a vedetelor: noi suntem sooooper, suntem pooops, speciali si de neatins, noi traim intr-o lume speciala si deosebita… in timp ce voi oamenii normali duceti o viata ordinara, buey!

Si in timp ce furnizeaza ziarelor de tot felul fel de fel de sume orbitoare se chinuie, in mare parte, sa-si plateasca noua casa si noua masina si cele cateva carpe cumparate cumpatat. Dar la vedere este totul shinny, ca deh, ei sunt speciali!

Citeam acum cateva zile o serie de articole din astea boombastice, “vedeta X a luat de la o firma de pantofi 50.000 de euro ca sa-i fie imagine”, “vedeta Y a luat de la un producator de carne 25.000 euro ca sa promoveze nu-stiu-ce salam”… din intamplare ma stiu bine cu unul dintre patronii fabricii de mezeluri despre care se vorbea si l-am sunat. De cum mi-a raspuns la telefon l-a bufnit un ras amar si mi-a zis ca are probleme cu angajatii, ca au citit oamenii in ziar ca i-a dat vedetei respective 50.000 de euro pentru imagine, dar ca luna asta a intarziat cu banii de salarii doua zile. Pai si cat i-ai dat bre? am intrebat eu, deja banuind beleaua… Cat sa-i dau frate, 2.000 de euro pentru 3 evenimente, si se ocupa si de organizare!

Revenind… sunt o moaca cunoscuta (asta este expresia care-mi place 100%) de 10 ani, in 2008 s-au facut cele zece primaveri de emisiuni tv. Si da, am putut sa-mi platesc ratele, am avut cateva vacante frumoase, as putea spune ca am primit lucruri frumoase in schimbul a 10 ani de munca sustinuta si a multe sacrificii si restrictii. Dar nu spun nici ca pasesc pe norisori albi si pufosi, nu zic nici ca sunt vreun special. Pentru ca, sincer va zic, nu cred si nu simt asta.

Si daca cineva-si inchipuie ca asta e fanfaronada… nu m-a nimerit, nu sunt nici politician ca sa fiu constrans de ceva si sa ma dau normal cand ma cred zeu (nu ca s-ar simti politicienii constransi de ceva), si nici cititorii cabral.ro nu sunt din acelasi segment cu cel al productiilor cu care am eu legatura. Cei care ma citesc de ceva timp stiu asta.

Deci, atunci cand te gandesti ca “ce misto ar fi sa fiu ca asta!” gandeste-te ca atunci cand vei ajunge, cel care nu te va cunoaste direct va spune “uite-l si pe basinosul asta gol pe dinauntru care doar zambeste frumos”, chiar de nu va fi asa.

Si daca ai ajuns vedeta, nu te mai vaita pisi, asuma-ti. Asuma-ti toate tarele si minusurile celorlalti din lumea asta si ia toata treaba ca atare.

Caci eu m-am licentiat in sport deoarece cred in directia asta, am facut un master in management in sport pentru ca vreau sa lucrez in domeniul asta, am citit macar doua carti de filosofie, doua de psihologie si doua de limba romana pen’ca-mi place sa inteleg lumea si totusi vad ca se mai trezeste cate un ziarist de scandal sa spuna ca “exoticul nu prea are creier”. Si ce-ar trebui sa fac? Sa ma tavalesc pe jos de durere? Sau s-o iau asa cum vine, sa-i las pe cei care ajung sa ma cunoasca sa traga concluzii (care or fi ele) si sa-mi vad de viata?

Frate, ai vrut vedeta? Na-ti-o franta ca ti-am dres-o!

Vrei sa fi vedeta? Ok, e alegerea ta. Dar pana sa te hotarasti incearca sa vezi cu ochi limpezi ce inseamna asta, nu mai privi oamenii de la teveu ca pe semizei… caci nu sunt. Crede-ma pe cuvant. Sau nu.