[da-i play si citeste]
Prima clipa, prima discutie in care ii simti respiratia alunecandu-ti pe piept, prima privire in suflet, primele vorbe… primele minciuni.
Suna dur „minciuni„, stiu, dar… hai sa incercam sa privim cu sinceritate: ce stii, in acel moment despre ea?
Cat de bine-l cunosti?
Cat de bine te cunosti tu in relatia aia, foarte proaspata, cat de bine va cunoasteti chimia, pe ce-ti bazezi promisiunea aia?
– Te iubesc, voi fi intotdeauna cu tine!
– Esti sigur?
– Mai sigur decat orice pe lumea asta!
Da, sigur! Ce stii in acel moment? C-o iubesti, ca te face sa te simti asa cum nu te-ai mai simtit, parca, niciodata!
Te face sa simti ca il adori, astepti cu nerabdare fluturasii din stomac, caci ti-i da, mai ales atunci cand te saruta si te priveste cu privirea aia, aia speciala, care te face sa te simti cea mai frumoasa creatie a lumii…
Asta stii, pe asta te poti baza.
Dar, acest mic nimic iti conteaza in respectivul moment infim al vietii tale mai mult decat ce va sa fie si de doua ori decat tot ce-a fost…
– Ce-ti doresti de la viata asta?
– Pe tine, numai pe tine, acum, maine, pentru totdeauna… tu!
Asa ne incepem relatiile, mai mult sau mai putin cu minciuna asta, sau una vecina ei, promitem lucruri mari, ne promitem noua ca vom fi mai buni, altfel, ca nu vom repeta greselile trecutului… ca vom iubi atat de frumos incat povestea asta nu se va termina vreodata.
Dar uitam, caci suntem oameni, ca am promis fix acelasi lucru intr-o anumita relatie ce a trecut. La fel am zis, „Intotdeauna cu tine…!„, dar n-a fost asa, ne-am despartit, am uitat – sau nu – am mers mai departe si… acum iubim din nou.
Cand am mintit, atunci sau acum?
Ne-am proiectat si atunci umbrele de indragostiti pe peretele de fum al unui viitor care astazi e realitate, si pe peretele ala ne vedeam atunci „Intotdeauna impreuna.”.
Numai ca umbrele indragostitilor s-au schimbat, una dintre siluete a disparut, acum e alta, si in acelasi fel de imbratisare ne proiectam din nou intr-un promis „Intotdeauna cu tine!„.
Am mintit atunci? Mintim acum din nou? Am mintit de fiecare data?
Caci, cum facem, vom alege sa fim in continuare, in continuarea acelei minciuni, alaturi de fostul?
Riscam asa sa ne erodam prezentul sau lasam minciuna aia deoparte si ii zambim ingaduitori asteia noi?
De ce nu spunem „Azi impreuna!” si facem in asa fel incat sa ne tinem de cuvant cat mai frumos posibil?
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.