Visez.

<a/h/ref/ comanda de la seful gruparii Purificatoare/grad de acces zero/cod ***** / anihileaza toti manelistii. End of command.

In ultimele ore Creatia a primit multe linii de comanda. Pana in momentul rescpectiv liniile de comanda erau simple, rutinele se parcurgeau simplu si erau de efectuat operatiuni simple. De oprit cate o revolta ici-colo, de schimbat cate un lider, cateva chestii legate de biserica, nimic deosebit. In ultimele ore insa, liniile de comanda s-au succedat rapid. Dupa prima linie de comanda, ca un facut, au venit si urmatoarele sapte:

<a/h/ref/ comanda de la seful gruparii Rock forever/grad de acces zero/cod ***** / anihileaza toti rapperii. End of command>

<a/h/ref/ comanda de la seful gruparii Jazz for all/grad de acces zero/cod ***** / anihileaza toti rockerii. End of command>

<a/h/ref/ comanda de la seful gruparii Rap it baby/grad de acces zero/cod ***** / anihileaza toti ascultatorii de muzica clasica. End of command>

<a/h/ref/ comanda de la seful gruparii Classic is everything for all/grad de acces zero/cod ***** / anihileaza toti rockerii. End of command>

Creatia a executat toate comenzile in secunda in care le-a primit, a afisat pe display-uri un intermitent „Command succeeded” si apoi, dupa cate un ping catre fiecare terminal, a trimis mesajul:

„Waiting next command.”

N-a mai primit raspuns, nu mai era nici un om viu pe Terra care sa-i mai poata raspunde.

=========================

Visez la o lume mai buna.

O lume in care toata lumea sa asculte muzica buna. Muzica pe care o ascult eu e buna, e muzica de calitate, ti-o pot demonstra oricand. Deci… visez la o lume in care toata lumea asculta muzica mea.

O lume in care toata lumea sa conduca bine. Eu conduc bine, dau semnal cand schimb banda, ma asigur la fiecare intersectie, acord prioritate la pietoni. Deci… visez la o lume in care toata lumea sa conduca la fel ca mine.

O lume in care toata lumea sa se imbrace cu bun gust. Eu ma imbrac misto, in felul meu mai ciudat ma imbrac misto. Sau… cel putin asa cred. Deci… as vrea o lume in care toti sa se imbrace ca mine.

O lume in care oamenii sa fie eleganti si bine crescuti. Eu sunt bine crescut. Dau binete, salut pe toata lumea, las doamnele sa treaca de usa inaintea mea, ajut intotdeauna o femeie cu un copil in brate cand are nevoie. Deci… visez la o lume in care toata lumea sa se comporte ca mine.

O lume in care oamenii sa citeasca numai carti bune. Cu autori respectati, care scriu lucruri deosebite, din care sa extragi o esenta buna. Eu cred ca esenta buna reiese din cartile pe care le citesc eu, cred ca autorii pe care-i degust sunt foarte buni. Deci… visez la o lume in care toata lumea sa citeasca ce citesc eu.

As putea spune ca, de-ar fi asa, ar fi o lume perfecta, nu? As putea spune ca mai mult nu se poate. Ca mai bine nu exista.

Pot spune asta?

NU, PENTRU CA AR FI LUMEA MEA, PERFECTA PENTRU MINE.La fiecare intalnire cu elevii si cu studentii asta incerc sa arat, subiectivismul individului este foarte bun cat timp i se alica numai lui, numai lumii lui. Daca eu consider ca R. Kelly e un cantaret foarte bun, cel mai bun (nu, nu consider asta dar deja e alta discutie) atunci, in lumea mea, in masina – casa – mp3 player-ul meu portabil, el si numai el va fi cel care va canta. Dar numai in lumea mea, nu i-l bag nimanui pe gat, cu toate ca, pentru mine, el e muzica de calitate care ar trebui ascultata.

Vezi-tu, eu am criteriile dupa care-mi judec viata. Dupa care-i judec pe ceilalti. Asa si ceilalti, cu totii avem un ordin de marime, cu totii avem un „bine” si un „rau” bine conturate.

O lunga perioada am crezut ca fiecare om cu ceva creier in cap ar trebui sa lupte pentru o lume mai buna. Si-apoi a venit intrebarea „Mai buna pentru cine?„. Si incercand sa definesc insasi binele asta mi-am dat seama ca e binele asa cum il vad eu.

Si-atunci am ajuns sa visez la o lume mai intelegatoare. Mai toleranta. O lume in care oamenii sa-si inteleaga aproapele, sa-l tolereze in limite normale (da, si manifestarea acestui „normal” este tot subiectiva), sa inteleaga ca nu exista lumea lor… exista lumea noastra.

E frumos sa lupti pentru lucrurile in care crezi. Sa nu te opresti, sa te ridici, cu voce tare, sa nu lasi lucrurile sa mearga de la sine – sau de la altii, catre directii pe care le consideri gresite.

Dar in momentul in care vrei sa impui ceva, oricat de bun este acel ceva, ai esuat. Pentru ca este binele tau, bun pentru tine. Pentru ca nu ai dreptul sa impui.

Uite, ai mai jos cateva melodii din stiluri total diferite. O Primavara de Vivaldi, un Hotel de-al lui R. Kelly, ceva manea, un Machine de Queen si un jazz. Care-i mai buna?

Gasim oricand o multime de oameni care sa sustina ca una, sau o parte dintre acele melodii ar fi trebuit sa nu se nasca. Dar niciodata nu va fi aceeasi lista de „refuzate la import„, tot timpul, de la om la om, acea lista va varia.

Si atunci, in loc sa spunem ca nu ar fi trebuit sa existe una sau mai multe melodii din lista asta arbitrara, n-ar fi mai bine sa spunem „imi place melodia X” si-atat?

Obiectivi nu putem fi. Ne sta in fire sa nu putem fi obiectivi. Atunci, daca tot suntem subiectivi, cred ca am convietui mai bine de-am accepta ca nu exista „bine absolut”, ci doar „bine personal”. Si cand spun „bine personal” nu ma refer la „bine pentru noi, individual” ci la „ce consideram noi ca-i bine pentru toti, pentru o lume intreaga„.

Ar fi bine daca am accepta ca nu exista „bine absolut”. Si daca n-am incerca sa impunem, sa cerem, sa decretam binele personal drept absolut valabil.

Asta cred eu ca-i bine. Dar… sunt subiectiv si eu, nu?