Viața e un salt

Dă-i [play], zic, și citește…

S-au iubit mai frumos decât viața… până la un moment dat. Și-apoi ea a hotărât că vrea mai mult.

Iar el… el a preferat s-o lase să plece, pentru că oricum urma s-o părăsească el, i-au mai dat doar trei luni. Trei luni și gata.

El a dispărut dar nu înainte să-mi explice. El vede viața ca pe un salt. Un salt… și-atât.

Un salt individual, un salt pe care-l facem fiecare în parte, așa cum simțim sau cum ne e scris… nici el nu e sigur de asta.

Ne încordăm la naștere, flexăm picioarele și în timp ce fizic de-abia ne formăm… spiritual ne aruncăm într-un salt în orb.

Un salt de la care avem așteptări imense și căruia ar trebui să ne dedicăm sută la sută…

Și la saltul ăsta important este cum zburăm, cum trăim saltul, cum ne comportăm. Importante sunt iubirile pe care le trăim, prieteniile pe care le legăm, eleganța saltului în sine…

Cât despre marele premiu… la toate concursurile de salturi aterizarea este importantă, aterizarea este cea mai bine punctată.

Ei bine… la saltul ăsta aterizarea este cea mai puțin importantă.

Pentru că saltul ăsta – la unii lung, la alții mai scurt – este un salt mortal.

Se termină întotdeauna la fel, aterizarea este identică pentru toți. Murim.

Contează doar ce faci în aer…