Aseara am stat cumintel in casa, vineri seara am muncit, am avut eveniment la Turabo Society Club.
Io M.C., pe scena Alexandra Ungureanu si Crush, Dj Ya-meel si Dj Rabinul, lume multa, galagie, muzica, stiti si voi cum e…
E, far’ de legatura cu happening-ul si cu clubul de ieri seara, azi m-am intalnit intamplator cu trei oameni, patroni de club din Bucuresti, si am aflat ca o chestie noua si-a facut aparitia in business-ul asta: sabotajul.
La prima mentiune despre sabotajul unui club m-a bufnit rasul. Imi si inchipuiam cum de la clubul X pleaca un comando de 3 barmani si arunca o galeata de apa pe panoul electric al clubului Y sau cum patronul clubului Z trimite 3 cacaciosi si blocheaza toaletele clubului K.
Dar nu, treaba e serioasa si cum puterea de cumparare in scadere a facut omul sa iasa mai rar si sa cheltuie mai putin, concurenta se inaspreste si viclesuguri noi isi fac aparitia.
Practic e simplu, iti trebuie doar vreo 40 de euro si o gasca de oameni cu ceva timp liber. Deci, cum se saboteaza cluburile intre ele?
Se face asa: se cumpara 20-30 de cartele reincarcabile cu minim de credit.
Se iau niste oameni, acestia suna de pe cartelele respective la clubul luat in colimator si rezerva mese. Si evident ca cer cele mai mari si mai bune mese, anuntand grupuri de 15-20 de oameni la fiecare masa. Dupa ce rezervarile s-au facut, in dup-amiaza zilei in care au fost rezervate mesele se mai da cate un telefon la club pentru fiecare rezervare si se confirma “ferm” prezenta.
Urmarea? In primul rand, dintr-un total de – hai sa spunem – 80 de mese, 30 sunt goale! In prima faza suma minus este alcatuita din banii pe care clubul trebuia sa-i primeasca pentru rezervari (in general, rezervarea mesei include si o consumatie care variaza intre 1.000 si 2.000 de lei, depinde de club). Si nu numai ipoteticii bani de pe rezervari sunt pe minus dar si consumatia suplimentara care s-ar fi facut la mesele respective.
Dar, inafara de banii respectivi, lovitura este si de imagine. Petrecaretii adora inghesuiala. Adica, daca locul e plin, daca e coada la intrare, daca lumea se calca pe capete si se sta in club ca in autobuzul 323 la ora de varf, atunci asta inseamna ca “e beton!”. E, in momentul in care petrecaretii vin la clubul sabotat si se trezesc cu mese libere si in stanga, si in dreapta… atunci inseamna ca n-au ales bine locul, ca nu e sexy-trendy-cool! Si dupa ce beau consumatia deja platita de pe masa vor migra in alt club, unde e inghesuiala si omor. Deci inca un minus.
Si cea de-a treia problema care survine datorita meselor fantoma este lipsa lipiciului. Adica in momentul in care petrecaretii nomazi (cred ca o sa fac un post explicativ pe tema categoriilor de petrecareti) ajung in clubul respectiv si vad ca nu se sufoca din cauza inghesuielii… pleaca spre alte zari mai petrecarete. Si asta inseamna alti bani in minus.
Cam asta e ultima inventie in materie de clubbing, sabotajul prin rezervari.
Acum, poate ca unii dintre voi savureaza clubbing-ul intensiv dar totusi nu prea cred asta, eu ma duc in cluburi numai cand am evenimente de prezentat sau sa-mi ajut colegii care filmeaza pe teren, si asta se intampla destul de des, insa doar cativa dintre oamenii cu care ma intalnesc acolo imi pomenesc deva despre blog… deci targeturile sunt diferite.
Totusi, clubbing-animals sau… mai rarut ca-i mai dragut? Iesi in fiecare week-end in club sau preferi altceva?
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.