Aud ideea asta des. Ideea asta cum că… ai face bine să vorbești doar de chestiile la care te pricepi. Că nu e bine să-ți dai cu părerea. Că – dacă nu ești specialist în domeniul respectiv – cel mai bine e să taci.
Și mă amuză ideea asta.
Pentru că dacă am face cu toții asta… ar fi o liniște ca de mormânt.
Și pentru că eu funcționez fix pe inversul ideii ăsteia.
Dacă mă întâlnesc cu un specialist în motoare supraalimentate… îi spun că eu cred că-i mai bine compresor volumetric decât turbo.
Dacă mă văd cu un parașutist de profesie îi spun ce cred despre aripa dreaptă la parașutele de concurs.
Dacă dau peste un critic literar îi spun cu subiect și predicat ce cred despre inventivitatea lui Stephen King.
Dar.
Spun toate lucrurile astea cu un semn de întrebare la coadă.
De ce? Pentru că doar așa îmi pot valida părerile, provocând un specialist să le încurajeze.
Sau, dacă nu, să le demoleze… și astfel să pot înțelege mai bine cum e treaba cu compresia volumetrică, parașutele ori Stephen King.
În spațiul nostru public găsești acum două variante de abordare: ori nu știi despre ce e vorba, așa că taci. Ori, dacă știi despre ce e vorba… îți urli părerea și nu mai asculți pe nimeni!
Când, de fapt, cheia este fix la mijloc… spune-ți părerea, că doar e o țară liberă, dar nu-ți urla ideile. Și pleacă de la premisa că ai șanse destule ca la un moment dat părerile tale să fie măcar parțial greșite.
Să nu taci. Dar afirmă fără să țipi.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.