Varfuri.

Ma uit acum pe Eurosport (bine ca nu se mai invarte aia cu live-evil), la meciul Andreev-Federer. Nu sunt un fan al tenisului, cred ca nu m-am uitat de cativa ani (ca de jucat… cica sportul alb, eu negru… intelegeti voi).

Ma uit la oamenii astia doi si nu pot sa nu ma gandesc la chestia aia simpla: oare eu as putea, daca m-as antrena cativa ani (ok, cateva zeci) sa fac ce fac oamenii astia?

Si-mi raspund simplu… nu cred. Pentru ca sunt unii oameni facuti pentru cate ceva. Muncesc la greu, uita de restul vietii lor, se dedica in totalitate unui singur lucru, il fac cu inima, poate ajutati si de talent… si ajung varfuri.

Si cat timp sunt varfuri, noi, plebea, ne uitam la ei, ii aplaudam cu invidia celor ce stiu ca nu pot reusi asa ceva.

E, partea nasoala apare atunci cand varfurile “se trec”. Pentru ca invidia asta care ne roade pe noi astia de stam pe margine si ne dam viteji se razbuna.

De cate ori nu s-a intamplat sa spunem “gata pisi, a fost smecher, a facut si-a dres dar i-a trecut timpul!“? Pentru ca, vedeti voi, avem prostul obicei sa luam numai ziua de azi, sa ne chioram prosteste la aia de maine, dar sa uitam in totalitate de ziua de ieri. Atunci cand unii erau varfuri, ii aplaudam, ne faceam tricouri cu ei, vorbeam de ei pe la toate colturile. Cand n-au mai fost… “cine frate, ala?!“…

Exemple? Cred ca cel mai bun exemplu a fost generatia de aur la fotbal. Hagi, Popescu… nu ma apuc sa fac o lista, ii stiti si voi. Nu merge faza aia cu schimbarea generatiilor, atitudinea asta exista indiferent de varsta. Exista si exemple ce sustin contrariul, Nadia Comaneci este unul dintre ele, dar mult prea putine pentru a infirma realitatea.

De ce avem tendinta asta de a idolatriza, de a purta triumfal pe umeri un anume om-varf, si-apoi, cu o obida rar intalnita, sa-l zvarlim cat-colo cand acesta nu mai performeaza?

Sa fie oare invidia ca noi n-am ajuns acolo-sus unde-au ajuns acesti oameni cea care ne face sa uitam cat ai zice “performanta” ce au facut oamenii aceia “ieri” si nu mai fac “azi”?

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Cosmin
    • 04.09.2008

    In orice domeniu ca sa ajungi la varf trebuie sa depui foarte multa munca de a lungul unei perioade extinse de timp. In general ajungi sa fii foarte bun dupa o munca sustinuta pe parcursul a 10 ani.

    Am discutat putin problema excelentei din perspectiva inteligentei aici http://infoarena.ro/blog/inteligenta-nativa-sau-educata

    Si ideea generala e ca munca ajuta foarte mult.

    răspunde-i
  • bianca bogdan
    • 03.09.2008

    cum sunt concurenti?

    răspunde-i
  • CLeO
    • 03.09.2008

    n-are nici o legatura cu invidia.. pur si simplu asa este “setat” creierul uman 🙂

    răspunde-i
  • Moro
    • 03.09.2008

    Bai domnu’. Ce-ai facut dom’ne? Ai scos articolu’ cu Bob Marley? Mie mi-a aparut in feed si cand am dat clic cica a plecat in vacanta Bob Marley si nu se stie daca se mai intoarce. (cel putin mie asa mi-a tradus cineva “Sorry, but you are looking for something that isn’t here.”) Remediati domnule situatia!

    răspunde-i
  • loredana
    • 03.09.2008

    poate pentru ca nu ne gandim ca acei oameni performeri sunt si ei…oameni…nu roboti..succesul nu tine o viata ,ci doar o bucata din timp…si tot timpul asterne uitarea….mereu timpul….

    răspunde-i
  • shinny
    • 03.09.2008

    Vad idolatrizarea ca urmare involuntara a aprecierii rezultatelor exceptionale obtinute de diversi indivizi (artisti, sportivi etc), nuantata poate cu atat mai mult cu cat suntem constienti intr-un fel sau altul ca nu suntem in stare sa ajungem acolo ca sa nu mai zic ca poate, din diferite considerente, nici nu ne-am inhama macar la eforturile impuse de practicarea spre exemplu a unui sport. Suntem constienti ca asta implica sigur multe sacrificii, dar ne este usor sa ii criticam pe cei care au facut astfel de sacrificii ani la rand si care au avut nesansa de a rata in cateva secunde. Dam astfel dovada de un soi de ”slabiciune” in fata celor pe care ii idolatrizam. Daca uitam ce au facut ei ieri, nu o facem din invidie. As zice ca totusi asta se datoreaza vremurilor in care traim. Sportivii nostri de performanta sunt promovati atunci cand sunt varfuri si apoi, abia cand nu ii mai avem printre noi. Asta in cazul in care individul in cauza nu este si om de afaceri, asa cum bine a observat si FuckYouTovarasi. ”Vina” as zice eu, apartine atat mass-media, noua, privitorilor, cat si sportivilor in cauza. Din punctul meu de vedere este vina celor din mass-media ca aloca 2 pagini unui caz de basm…Elodia… dar nu tot atat spatiu sportivilor tocmai intorsi de la olimpiada. Si ca paranteza, eu una am apreciat spre exemplu, campania celor de Jurnalul National cu CD-urile de colectie. Au promovat valori si nu pisi siliconate care nu sunt in stare sa cante live nici macar gama! Este greseala noastra sa ii criticam pe cei intorsi din China cu rezultatele pe care nu ni le doream noi, cei care nu ne-am sacrificat nici copilarie, nici familie sau mai stiu eu ce, nu am facut nici un efort pentru asta. Este si greseala ”varfurilor” ca nu se implica, chiar dupa retragerea din activitatea sportiva propriu-zisa, si in proiecte/actiuni diverse. Nu te pot aprecia la nesfarsit pentru ce ai fost acum n ani, in conditiile in care apoi te-ai dat la fund. Ca sa nu mai zic ca de la o competitie la alta sunt doborate recorduri. Practic altii iau constant locul ”varfurilor”. Asa cum spunea SiBlondeleGandesc, performanta este intr-adevar la timpul prezent. Ii voi aprecia constant pe cei care dau rezultate bune constant, chiar daca nu pe aceesi linie pe care mi-au castigat respectul. Restul e istorie.

    răspunde-i
  • james crissilv
    • 03.09.2008

    instinct

    răspunde-i
  • james crissilv
    • 03.09.2008

    E vorba de falsa admiratie si instinc de supravietuire.
    Atata timp cat un om este puternic si performeaza il admiram, dar de fapt asteptam in umbra impingandu-l in fata. Ce asteptam? Sa nu mai poata? De ce? E dureros sa vezi ca altul poate ceva ce ai fi meritat si tu? Il asteptam sa cada. Cand se intampla ne repezim asupra lui ca sa putem sa il dam uitari. Am invatat noi omenirea de-a lungul istoriei ca durerea cea mai mare pe care poti sa o conferi unui om este uitarea.
    Este riscul domeniul asta al sportului ca se ajunge la varste tinere 30 – 40 de ani sa nu mai performeyi la fel si sa fii uitat. Plus ca este inca in vigoare mitul conform caruia nu poti fi un sportiv excelent si sa ai si cap in acelasi timp. E exact ca utopia aceea care spunea ca o femeie frumoasa si desteapta nu exista, pentru ca e de fapt barbat.
    In alte domenii varsta pana la care poti performa poate concide cu varsta trecerii in nefiinta, caz in care daca esti construit cum trebuie poti rezista atacurilor sacalilor si poti performa. De uitat tot te vor uita, dar se va intampla dupa ce nu vei mai fi.
    Ca sa ramai si sa nu fi uitat, trebuie ca de-a lungul existentei sa atingi suficiente suflete care sa iti formeze o anumita aura.
    Dar lumea se schimba… din pacate nu in bine…
    o zi minunata iti doresc si sper ca nu am plictisit cu acest comentariu

    răspunde-i
  • ZeroNews
    • 03.09.2008

    In general oamenii vreau ceva nou. La fel este si cu alegerea “eroilor”. De invidie nu cred ca e vorba, e vorba de schimbare!

    răspunde-i
  • veta666
    • 03.09.2008

    aa..si scuze de balbaielile din comment..m-am apucat sa blogaiesc inainte sa ma trezesc

    răspunde-i
  • Loading...