Acum câteva zile ne-am trezit la marginea Parisului exact în timpul unui atentat.
Acum suntem la Bordeaux. Frumos oraș. Și plin de turiști.
Am lăsat rulota în camping și-am plecat cu mașina în oraș, că plouă de rupe. În reprize.
Am parcat în centru, plătit 3,6 euro pentru două ore de parcare, am făcut trei pași și-au început sirenele.
Multe. Pompieri, Salvare Poliție și mulți, mulți de la Antitero. Neprietenoși. Grăbiți.
Și speriați.
De fapt, asta m-a făcut și pe mine să fac pasul în spate, oamenii sunt speriați.
Au închis o zonă imensă, au blocat-o cu mașini, au închis cu bandă de plastic și se pare că meșteresc la ceva.
A, nu, să nu mă înțelegi greșit… am văzut toate astea și-am făcut trei poze din mers, n-am stat să văd mai mult. Nu ajută la nimic să stai să caști ochii… plus că nu-s genul.
Acum tot centrul e blocat, mașinile particulare se mișcă o dată la 60 de secunde, tramvaiele și autobuzele sunt toate blocate, pietoni peste tot.
Și ca să revin la titlu… oamenii privesc nervoși peste umerii celor de la Antitero care blochează străzile. Se mișcă altfel, pășesc mai repezit, nu mai au răbdare unii cu ceilalți.
Așa că… vă rog, să nu-mi spuneți că terorismul nu reușește. Din păcate.
(sigur, la câteva sute de metri o puzderie de turiști… își văd toți de treabă, relax și chill)
Sper ca de data asta să fie alarmă falsă. De fapt… ar fi perfect ca de-acum încolo s-o ținem în alarme false… și doar atât.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.