Update rapid: opriți donațiile pentru Claudiu!

Claudiu Bita 1Am povestit despre Claudiu, despre paralizia lui și despre o posibilă ameliorare prin tratamentul făcut la o clinică din Pitești.

Am spus că am reușit noi să punem prin cabral.ro și andreeapatrascu.ro 2.700 de lei.

În plus, de ieri au mai fost donați prin PayPal încă vreo 800 de lei (aproximez). Le mulțumim frumos tuturor celor care au donat (chapeau bas!), dar și celor care au share-uit apelul asociației.

Spus pe scurt și rapid, treaba stă așa: au intrat două campanii noi, așa că tot prin blog se pare că reușim să completăm noi până la nivelul de 5.500 de lei, atât cât este necesar pentru tratament.

Chiar dacă la Zâmbet și Suflet noi mai avem și alte activități și acțiuni în desfășurare – așa că rice bănuț e binevenit – cred că este fair să anunț că s-au strâns banii pentru Claudiu și că apelul pentru el se oprește aici.

Cred că așa am avut de câștigat noi… am comunicat deschis și cu cărțile pe față de fiecare dată, așa facem și acum.

Dacă ai pe lângă tine o cupă de șampanie, o bere, un suc sau chiar și un pahar de apă… ridică-l sus și închină-l pentru viață!

Să fim bine! 🙂

[știu, asta este o veste groaznică pentru toți ăia care cred că România e toată tristă, cu povești nașpa și cu oameni urâți. Iată că merge și altfel! :p ]

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Doina
    • 10.09.2014

    A ramas ca duminica 14 septembrie Claudi sa se interneze la clinica de la boldesti-Scaieni- LOKOMAT-PLOIESTI. Am lasat mesaj pe mail ca sa luam legatura cat mai repede sa vorbim detaliile. Multumim mult ! Ca sunteti alatrui de noi!

    Bita Doina

    răspunde-i
  • zoltybogata
    • 06.09.2014

    Salut Cabral, uite io încerc să-l ajutăm pe Matias ( http://zoltybogata.ro/matias-vrea-sa-auda/ ) am făcut și o licitație pentru al ajuta pe Matias ( http://zoltybogata.ro/liciteaza-pentru-ca-matias-sa-auda/ ), din păcate sunt și oameni care își bat joc de o licitație umanitară ( http://zoltybogata.ro/domnule-negrea-vasile-te-asteptam-sa-sti-tu/ ). Mă gândeam dacă ai putea să ne ajuți cumva. Multă sănătate

    răspunde-i
  • andreea
    • 04.09.2014

    Felicitari, Cabral! De cate ori pot/aflu incerc sa ii ajut pe cei aflati in cumpana, din pacate eu de abia acum am vazut aceasta campanie, stiu ca nu e timpul pierdut si pot sa particip la urmatoarele. Tinem legatura pentru ca la mine pe balcon sunt niste imprimante 😉

    răspunde-i
  • Maria Lumi
    • 04.09.2014

    Cabral esti tare mama , iti urmaresc fiecare comentariu si fiecare postare si nu ma abtin sa nu zambesc la cat de simplu si pe intelesul tuturor raspunzi la comentarii .

    răspunde-i
  • Claudiu B
    • 04.09.2014

    știu, asta este o veste groaznică pentru toți ăia care cred că România e toată tristă, cu povești nașpa și cu oameni urâți. Iată că merge și altfel! :p

    Viata mi-a demonstrat ca in Romania sunt multi oameni cu suflet care m-au ajutat atunci cand am avut nevoie. Din fericire, in toate aceste momente de cumpana, am avut si am langa mine persoane care nu sunt indiferente fata de semenii lor. Inchin un pahar cu voi si pentru voi, in cinstea organizatorilor si participantilor acestor campanii!

    Multumesc Cabral, Andreea si tuturor celor care demonstrati zi de zi ca a fi OM e lucru mare!

    Claudiu Bita

    răspunde-i
  • Diana
    • 04.09.2014

    Scuze..commentul era pt postul .”.Iar am ajuns la spital!Si toti au ras de s-au spart!”

    răspunde-i
  • stefania
    • 04.09.2014

    Tot respectul pentru tine si campaniile tale!esti un om minunat si cand zic asta e f putin!daca am gandi toti ca tine ,am avea o Romanie normala! o tara normala.
    Vrem o tara ca afara dar aruncam gunoaie pe jos sau aici pe blog!
    Respectul meu pentru tine, ca te ti tare si cu nervi in astfel de situatii!Situatia in care TU esti Om si spui ca NU mai e nevoie de banuti..si vine un „chatist” bloghist”…”tastaturist” care NU face nimic DAR te poate trage la raspundere!
    Jos palaria pentru tine OMULE de televiziune/SOT/si TATA! De 3 ori barbat.:-*
    PS:Pupici pentru mamica ta ca te-a facut!
    PS2:Si „SCORPIEI” ca te iubeste!

    răspunde-i
  • Alina Maftei
    • 04.09.2014

    Buna Cabral, am si eu un prieten drag pe care as vrea sa il ajut. Ma poti contacta, te rog!

    răspunde-i
  • Cristi
    • 04.09.2014

    Ce fază… Citind mesajul de pe Facebook, am avut impresia că ai făcut o campanie pentru o persoană care ulterior s-a dovedit a fi escroc (oare dacă aș fi perceput mesajul pozitiv, n-aș mai fi dat click?). E o bucurie că realitatea bate știrile de la ora 5.

    • Cabral Ibacka
      • 04.09.2014

      Să știi, sunt șanse să nu fi dat click dacă era pozitiv… că așa suntem construiți acum.
      Și, să știi, mi-a plăcut ce-ai zic cu realitatea care bate știrile de la 5. Sper să fie așa cât mai des posibil… 😉

    răspunde-i
  • Deby.ro
    • 04.09.2014

    Suntem oameni buni si frumos la suflet in Romania ! Atat timp cat scopul a fost atins, eu zic felicitari organizatorului 😉 Ai prezentat foarte bine articolul! Sa fie bine .. exista oameni carora le pasa si de viata altora, nu doar de a lor 🙂

    răspunde-i
  • Loading...