Update… Untold 2019 Aftermovie:
Nu știu de unde sadismul ăsta al producătorilor de evenimente.
De ceva ani ne trezim păliți cu leuca exact când ne așteptăm mai puțin. Apar filme din astea în care mulți oameni se distrează, se simt bine, dansează, râd. Ba unii mai și mănâncă chestii d-alea bune!
Serios… ce ți se poate întâmpla mai rău într-o zi de luni decât să afli că se lansează Aftermovie Untold 2019?
Tu ești tot setat să te vaiți că te-ai trezit, că ai mers, că ai ajuns, că ai muncit… și pe seară efectiv ești obligat să te uiți la oamenii ăia care se distrează, se simt bine, dansează, râd! Plus că mănâncă, n-auzi?!
Huo, dubluhuo, tripluhuo!
Ăia de la Tomorrowland au început trendul ăsta și o parte mare de creștere a festivalului a fost dată fix de filmele de după, care ne-au făcut pe toți să salivăm abundent – ba pe unii dintre noi chiar ne-au forțat să pândim bilete și să ne ducem trupurile până acolo. De două ori!
Ăștia ai noștri, pentru că au gândit totul mai bine, au promovat și au făcut altfel un mega-mare succes din Untold, nu s-au bazat pe filmuldedupă. Dar de fiecare dată filmuldedupă a ieșit foarte tare, așa că eu aveam așteptări scaihai (ăăă, sky high, da).
Și ce crezi? E scaihai de mișto!
Aftermovie-ul este cumva de show-off, de remembering, self-promo… și să ne suie nouă pe pereți și pe bigudiuri toți nervii într-o zi mohărâtă de luni!
Că după ce te uiți la aftermovie-ul Untold…
… dacă n-ai fost urli „De ce nu ne-am dus și noi, Mitică?!?!”…
… dacă ai fost, te dai cu noada de pământ și răcnești „Marianoooo, eu vreau din nou acolooooo, lasă tot și hai să mergem!”…
Mda, eu am văzut totul cu niște lăcrimi în colțul ochiului. Care e de crocodil, în rest…
A, și că spuneam vineri de o surpriză: ai ghicit cine apare în Aftermovie?
Da, da, Armin, normal. Da’ și eu! Și cred că eram la Grasu la show, că mare frumusețe de spectacol face creștinul ăsta pe scenă…!
Uite:
https://youtu.be/OVoGxX43Qy4
Diseară. Pe canalul Untold.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.