Dă-i un [play] și citește… de ai timp, de nu ești pe fugă…
https://www.youtube.com/watch?v=IcNhnYXzKt8
Nu știu cum a ajuns viața asta să ne dea ghes, cum a ajuns să ne poarte așa, luați pe sus ca paiele purtate de vânt.
Am ajuns să ne grăbim, să fugim orbi și surzi, să alergăm buimaci către câte un trebuie și-un neapărat.
Nu mai repirăm, nu ne mai oprim.
Nu mai privim, nu ne mai tragem sufletul.
Nu mai iubim, nu mai trăim.
Doar fugim, ne avântăm dimineața într-o fugă dezordonată, într-o alergare dezlânată… doar pentru a cădea seara lați, leșinați, morți.
Și în toată fuga asta uităm să fim oameni.
Nu ne mai privim unii pe ceilalți.
Nu ne mai ascultăm unii pe ceilalți.
Nu ne mai interesează unii de ceilalți decât pentru a ne folosi reciproc.
Înainte eram niște animale sociale.
Acum am rămas doar animale.
Solitare.
Singure.
Triste.
Nu toți…
… dar mulți.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.