Eu alerg sa-ti cumpar tie cadou, tu alergi sa-mi cumperi mie.
Amandoi ne intrebam cu ce sa-l surprindem pe celalalt, ne scremem sa ne aducem aminte de franturi de discutie in care celalalt ar fi putut lasa sa se inteleaga ce si-ar dori drept cadou, se dam cu fundul de pamant incercand sa estimam cat mai corect ce cadou ar fi mai frumos.
Cat timp pierdem? Muuult! Cati nervi ne facem? Muuulti!
Pai n-ar fi mult mai eficient daca tu ti-ai cumpara ce iti doresti tu, eu mi-as cumpara ce-mi doresc eu si-apoi am merge undeva in oras sa bem un cico si sa stam de vorba?
Cat de elegant, de lipsit de griji, de relaxant ar fi atunci?
Nu-mi bat capul in gol, doar stiu ce-mi doresc. Tu nu te framanti, nu ma sondezi, nu ma interoghezi in cele mai felurite moduri pentru a afla ce vreau… ca-mi cumpar singur ce vreau.
Nu ne mai stresam atat pentru a ne face o surpriza, ca doar pe lumea asta bucuria suprema nu e surpriza.
Deja e o presiune mult prea mare pe oameni, dintr-o chestie placuta s-a transformat intr-o presiune, intr-un stres palpabil.
Nu-s Grinch si nici nu-mi doresc sa fiu.
Doar ca treaba asta cu cadourile ma pune in genunchi. Nu am nicio problema in a alerga pentru a ajuta pe cineva, pentru a-i bucura cu ceva pe cei care-mi sunt aproape. Nu e vorba de lipsa chefului de a face…
Dar am ajuns ca in perioada asta, in loc sa fim simpatici, sa iesim din casa si sa incercam sa ne vedem unii cu ceilalti… iesim din casa disperati ca lista de cadouri nu e completa, alergam ca bezmeticii din loc-in-loc si din mall-in-mall.
Cu alergatura asta ne tocam toti nervii, ne tocim tot cheful, irosim tot timpul avut pentru a cumpara toate cadourile si-apoi… nu ne mai raman decat 5 minute pentru a le da in viteza, fara chef si cu nervii la pamant.
Mai bine ne-am face unul-altuia cadou cate un cozonac si-un mar si ne-am lasa mai mult timp pentru a sta de vorba.
Sa ne bucuram de Sarbatori! Sa zambim! Sa fim bine!
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.