Timpuri mai bune

Dă-i [play] și citește…

Am un prieten psiholog. Îmi spunea amărât că suntem un popor de depresivi.

Sigur, depresia afectează oameni de pretutindeni.

Doar că, spunea el, parcă de noi se lipește mult mai ușor.

Mai rău… noi și scăpăm mult mai greu de ea.

Și ca să fie povestea completă… nici nu vrem să o acceptăm ca pe o problemă reală.

El s-a lăsat de meserie. I s-a sinucis unul dintre pacienți și nu reușește să treacă peste asta. Sigur, povestea e mai complicată dar nu despre asta vreau să vorbim acum…

Aș vrea să vorbim puțin despre timpuri mai bune. Timpurile când oamenii vorbeau între ei.

Vremurile când comunicam și ne spuneam lucruri.

Sigur, eram mai săraci, mai puțin concurențiali, mai puțin orientați către bani.

Dar atunci vorbeam între noi, atunci ne interesa de cel de lângă noi. Acum ne interesează doar cât să nu ne ia brânza de sub nas.

Ne-am însingurat. Ne-am izolat pe insule private ocupate de câte un singur individ.

Suflete solitare și închise, ne scufundăm încet în depresia de a fi singuri… dar înconjurați de oameni.

Vor veni și timpuri mai bune? Momente în care să ne privim din nou în ochi, să ne vorbim deschis, să ne ținem de mâini și să nu ne ascundem?

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Doina
    • 22.06.2018

    Trebuie sa vina vremuri mai bune…daca nu sper o luam razna cu totii. Nu stiu de unde, cum, dar sa stiti ca vor veni! Si de nu vrea sa vina, sa fortam cu toti , nu putem sa lasam tristeatea asta generala, apatia asta sa stapaneasca… Prietenul tau nu trebuie sa se lase de meseria de psiholog? Nu! Unul a cedat, s-a sinucis. E dureros, insa nu e nereusita prietenului-psihologul… asa a fost sa fie. Prietenul tau trebuie sa continue, sa ridice moralul lui, al meu, al cui are nevoie! Spune-i ca asta e menirea lui! Hai sa aducem impreuna cu el vremurile bune, impreuna!

    răspunde-i
  • Ada
    • 22.06.2018

    Am senzatia că generatia noastra e setata să tot aștepte ceva. Sa aștepte weekendul..ziua de salariu..concediul .etc..tot așteptăm. Sunt la mare acum..sunt linistita cu sotul,copilul,familia. Si totusi nu ma pot detasa,gandurile,grija lucrurilor ce urmeaza a fi facute,a banilor. Astept sa ajung acasa,astept sa rezolv una sau alta. Oare de ce ? Am amintirea zilelor tihnite de vacanta din copilărie..oare chiar atat de mult ne schimba nevoia de a supravietui? Banii nu sunt solutia fericirii clar,avem multe exemple in ultima vreme unde s a dovedit faptul ca a avea bani sau o viata activa nu e solutia la fericire. Si totusi care e solutia? Care e varianta usoara de a gasi linistea,de a vorbi deschis unul cu celalalt,de a scapa de depresia asta generala?

    răspunde-i
  • Ioana
    • 21.06.2018

    Cred ca totul se datoreaza faptului ca oamenii au devenit superficiali. Eu am putini oameni in jur, foarte putini carora le pasa cu adevarat. Si stii? Mi-am dat seama de asta cand am avut o problema mai grava si pur si simplu simteam ca sunt jos si toti trec si isi vad de treaba, nu se opresc sa imi dea o mana sa ma ridic. Si o parte din ei erau oamenii cu care ma vedeam zilnic. Am zis ok poate pentru ca nu au trecut prin asta, nu pot intelege… am cautat scuze. Nu stiu ce se intampla, mi se pare ca multi sunt pur si simplu focusati doar sa faca bani, sa se afiseze in vacante, sa arate ce au, asta doar material, nu isi dau seama ca astea nu sunt calitati.

    răspunde-i
  • ana
    • 23.11.2016

    ma lupt cu prostia asta de necomunicativitate de cativa ani deja. nu gasesc domne pe nimeni care sa vrea sa vorbeasca, asa cum se vorbea acum ceva timp….nu, toti pe whatsapp, nu sa iesi, nu tu un ceai, nu tu o seara de discutii filozofice…n-ai cu cine

    • mihai
      • 21.06.2018

      vremuri bune pot și vor veni; trebuie însă să îți asumi, indiferent dacă ești suflet însingurat sau nu, că vremurile tulburi sunt și ele prevăzute în cartea vieții tale și fără ele nu se poate: să te călești, să îți revii; unii spun: no pain, no gain”; cine a spus asta și-a asumat durerea și singurătatea ca pe o etapă necesară și, normal, nu suficientă (dacă durerea ar fi suficientă într-adevăr ar fi tristă insula aia cu un singur locuitor)

      Epictet zicea bine: așa cum te ferești să calci într-un cui când te plimbi, la fel trebuie să te ferești în a îți răni propria rațiune.

      Și da, trebuie să ne păstrăm rațiunea. Să nu călcăm pe cuie ci să gândim că, uneori, stoici sau nu, cinici sau nu, trebuie să ne asumăm însingurarea cu rezerva că vremurile bune vin, oricum am coti în viață.

      când doare și ești singur trebuie să îți dai voie să cazi, altfel nu ai de unde să te uiți în sus pentru a vedea vremurile bune

      să refuzi însă să îți asumi singurătatea te condamnă la un trai josnic, pe insula aia și probabil că ajungi să percepi hăul ca pe o salvare, renunțând la aerul care te mai ține

    răspunde-i
  • Daniel Muraru
    • 14.03.2016

    Poate nu suntem cei mai afectați, dar părții cu ”și scăpăm mult mai greu de ea.” tare-mi vine-ai da dreptate. Suntem reci în general, călduți cu puțini prieteni și calzi poate nici cu jumătatea. Nu știu dacă sunt urme de dinainte de 89, dacă sunt urmările lui 89 și a ce a venit după dar direcția în care merg lucrurile nu e una plăcută. Pe mine cel mai mult mă înfioară când văd oamenii grăbiți, cu capul în pământ și privirea departe. Nu mai știm să ne bucurăm de lucruri. Poate doar de bani și de câștiguri, dar și asta în reprize mici.

    P.S.: M-am născut după 89, deci nu știu decât din povestiri sau din ce am citit cum a fost. Dar tare îmi seamă pe alocuri.
    P.P.S.: Superbă melodie.

    răspunde-i
  • lotusull
    • 29.02.2016

    Nu știu dacă vor veni timpuri mai bune și nici dacă, prin umanitate, homo sapiens va răzbi.
    Daniel David a coordonat o lucrare interesantă – Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-comportamentală 🙂

    răspunde-i
  • Darael
    • 29.02.2016

    “Vor veni și timpuri mai bune? Momente în care să ne privim din nou în ochi, să ne vorbim deschis, să ne ținem de mâini și să nu ne ascundem?”

    Raspuns sec: NU.
    Daca ai sa accepti acest raspuns deja esti mai intelept decat 50% din cei din jurul tau. Daca doresti. Daca nu, esti liber sa crezi ce doresti dar asta nu o sa schimbe adevarul spus de mine.

    Inca ceva pentru ca m-ai prins intr-o clipa (rara) in care sunt dispus sa vorbesc mai mult:
    Romanii nu sunt depresivi.
    Romanii sunt realisti ca totul se prabuseste in jurul lor si ei nu pot schimba nimic orice ar incerca.
    A confunda depresia cu acceptarea realitatii dure este o mare eroare; parerea mea, nimeni nu e obigat sa o accepte.

    • Oana
      • 23.11.2016

      Sunt realisti si putin lenesi, se complac un pic mai mult in situatia in cae sunt. Dupa parerea mea oamenii atat de realisti sunt pesimisti convinsi.
      Am trecut printr-o situatie de genul, aproape de depresie, si am simtit ca mor de o mie de ori dar tot de atatea ori ma trezeam dimineata si eram vie, a fost super greu, am zis ca nu am sa msi fiu om sanatos la cap niciodata, dar…. am recuniscut ca am o problema si am apelat la doctor, acum sunt bine, zambetul imi este pe fata aproape in fiecare dimineata si nu am bani, masini, case sau o viata perfecta ar ete a mea si incerc sa o fac cat mai buna si mai frumoasa cu oamenii de langs mine, cunoscuti sau straini. Satisfactia pe care o ai cand dai si cel mai mic ajutor estte reala si muult mai buna decat orice. Asa ca accepta aceasta realitate si fa-o si mai buna.
      Cum a zis Olimpia..noi avem puterea, puterea de a face si a schimba orice, dar de de sa o folosim cand cei de langa noi pe care alegem sa ii vedem , nu o fac….daca nu face nimeni , nu fac nici eu…si de aici lenevia 🙂 si nepasarea fata de cei de langa noi. Dar suntem realisti…eu vreau sa fiu optimista si sa cred ca sigut vor veni si timpuri mai bune 🙂

    • Darael
      • 29.02.2016

      Precizare suplimentara: Intelegand ca nu pot schimba nimic, romanii ajung disperati, nu depresivi. De aici, din disperare apar toate reactiile sociale pe care le vedem si despre care putem sa vorbim mai mult decat ai tu timp.

    răspunde-i
  • Dana Ioniță
    • 29.02.2016

    Speranță de mai bine….suna bine,dar durează prea puțin în gândurile noastre. Suntem bolnavi: bani,invidie,sres și tot ce ne înconjoară transformăm în negativism, iar așa nu ducem niciunde decât la depresie. Cred ca toți ne dorim liniște sufletească, numai ca o transformăm în agitație continuă. Rămâne să sperăm…. speranța moare ultima!

    • Cabral Ibacka
      • 29.02.2016

      Da, o transformăm în agitație continuă… bine zis.
      Sperăm și facem, zic. 😉

    răspunde-i
  • calu lu fat-frumos
    • 29.02.2016

    Cluburile pline din Centrul Vechi chiar si in cursul saptamanii si gratarele din weekend toata vara si trenurile pline din weekenduri etc etc cam contrazic imaginea tenebroasa de mai sus. Ca mai sunt si oameni cu probleme de tot felul e altceva, ca ne-am schimbat comportamentul de la FB si Android iar e altceva, dar nu cred ca asta e imaginea de ansamblu.
    Iar cazul cu sinuciderea afecteaza pe oricine, nu-i usor deloc, am avut si eu prieteni tineri care au facut-o, pentru unii din motive stupide. Nu poti sa controlezi mintea omului, e un mecanism complex, poti doar sa incerci sa-l ajuti, sa-l incurajezi, dar cam atat din pacate. Daca mintea ii ramane impermeabila, nu prea poti sa faci nimic.

    • Cabral Ibacka
      • 29.02.2016

      Și, zi așa, Calule, se duc oamenii să-și dea în gură cu shot-uri de bine ce comunică, eh? 🙂

      Mariane, mai puțin agresiv, n-are rost să facem ceartă pe-aici, nu?

    • Marian Begulescu
      • 29.02.2016

      Calule, da-ti ochelarii jos, nu vezi nimic de ei. Gratare in cativa prieteni si cateva cluburi in care se aglomereaza cateva sute de tineri sunt niste unitati de masura care fac doar imaginea tenebroasa de mai sus sa fie si mai reala.

    răspunde-i
  • Olimpia Veronica
    • 29.02.2016

    Eu cred ca se poate! Sigur sunt oamenii care nici nu isi pun intrebari legate de rolul lor pe acest pamant, care au uitat de valorile reale, au uitat de umanitate si cand interactionezi cu ei iti este al naibii de greu sa fii OM. Insa cred ca daca traim cu demnitate si cu dragoste de Dumnezeu, mai avem o sansa! Sa nu uitam ca noi facem lumea in care traim, noi AVEM PUTEREA!

    Dimineata hai sa ne trezim cu zambetul pe buze, hai sa multumim pentru ce avem si sa nu mai luam totul atat de in serios! Sa nu uitam sa ne minunam (in sensul bun) de ce a lasat Dumnezeu pe pamantul asta si sa apreciem orice nimic, pentru ca pana la urma este nimicul nostru! Sa nu ne mai denigram tara, pentru ca ne denigram familia si istoria! Sa traim cu mandria de a fii romani, pentru ca suntem fii de daci! Sa nu ne mai plangem de tara asta, pentru ca in definitiv, este mostenirea lasata noua de strabunii nostri! Sa salutam vecinii si sa le zambim, ca pana la urma viata este despre a TRAII!

    Cand plecam de pe aceasta lume, nu luam nimic material cu noi, semn ca ce este material nici nu conteaza! Luam sufletul si amintirile!! Asa ca hai sa ne facem demni de o viata bine traita!!

    răspunde-i
Copyright © 2007 - 2024 Cabral.ro