A fost blanao.
Pentru noi trei, cel puțin, a fost bombă. Rachetă. Săgeată. Kaboom!
The HollyGood Gang i-a făcut curioși pe oameni și au venit la scena unde urma să punem muzică. Îi simțeam curioși, nu prea știau la ce să se aștepte.
Și-a început Robert Nepotu’ Graur cu patru piese care au deschis apetitul. FaiboX a intrat apoi cu încă patru piese care au rupt și au setat așteptările sus de tot.
Și-am pus eu două piese, că la ce ritm ajunsesem am preferat să-i las pe ei să accelereze – erau prea pe ele – și eu am insistat pe emsială. Ăăă… MC-ală. Pe microfon, zic.
De la noi s-a văzut ca și cum publicul s-a distrat, că asta era și dorința noastră.
Mihai și Robert sunt DJ cu multă experiență – deși din zone diferite – și tehnic pot face multe demențe.
Dar la proiectul ăsta am lăsat deoparte orgoliile și pofta de a demonstra skill-uri… și am pus pe primul loc ideea care ar trebui să fie primordială la orice șcenă: cei din public să se distreze ca nebunii.
Și publicul de la Awake a fost foarte tare. Cald. Primitor. Și cu multă poftă de distracție. S-a rupt densflăuru’, ce să mai!! 😀
Prietenul Kartal a venit cu noi și a filmat, a promis că în seara asta avem deja un material pe care să-l publicăm.
Până atunci am primit de la prietenul Mihnea Ratte două poze (cred că a tras pe film, sau ceva, că așa calic n-am mai văzut de mult…).
Efectiv n-avem și noi o poză cu toți trei pe scenă… 🙁
Sper să apară, totuși, măcar una. Nu de alta dar e primul nostru gig împreună.
The HollyGood Gang. Un fel de Romanian Căsuță Mafia…
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.