Te urăsc, Cabral!

Te urăsc, Cabral!
Așa mi-a scris. Mie.

Că n-o cunosc, dar că-mi permit să vorbesc despre ea. Și că-i fac rău astfel.

Am zâmbit amar. Știam că-i fac rău. Le-am făcut mai multora, de-a lungul anilor.

Pentru că așa-s eu. Deranjez omul. Îi stric tot confortul minciunilor comode.

Nu e mare talent. Nu e vreo artă… treaba asta de-o fac eu.

Dar îmi iese perfect.

Pentru că asta-mi fac mie.
Pe mine, în primul rând, mă deranjez.
Îmi stric singur confortul și plescăirea mulțumită de la sfârșitul zilei.

Cum? Întrebându-mă constant dacă asta vreau. Dacă asta simt. Dacă îmi zâmbește în mine sufletul… sau dacă e doar mulțumirea că bine că nu s-a mai întâmplat nimic rău.

Să nu mă înțelegi greșit, sunt mulțumit de viața mea. N-am luat întotdeauna cele mai bune decizii, dar de cele mai multe ori a ieșit bine. Și… sunt bine.

Dar… am muncit și muncesc de-mi sar capacele, și spun asta fără să mă vait.
Așa că la cât muncesc, cred că ar fi păcat de secundele care-mi rămân… să le irosesc pe ce trebuie, pe ce ar fi bine sau ce spune lumea că e bine de făcut.

Secundele oricum se duc. Uneori le lași irosite. Alteori le consumi.
Le înfuleci cu poftă. Nu stai să le plimbi prin farfurie cu furculița, în fițe.

De-aia mă urăști, draga mea.

Pentru că ți-am adus aminte că-ți strigă buzele după un sărut.
Că simți că vrei să ai în jurul tău brațe care să te strângă. Palme care să ți se închidă peste sâni. Sau o gură care să-ți sărute între spatele urechii și gât.
Pentru că ți-am spus că să fii fiica sau mama perfectă nu este singura chestie pentru care trăiești.
Pentru că ți-am arătat, probabil, că încă-ți place viața. Și că viața e aia în care mai faci și ce-ți trage inima, nu doar ce ți-ai pus tu în Google Calendar că trebuie să faci azi.

Mă urăști, da. Știu.

Eu iubesc că încă simți. Și poate că nu de data asta, dar data viitoare vei găsi în tine puterea să ieși de pe linia pe care ți-ai impus-o.

Sper că după ce te-am deranjat… data viitoare să muști cu poftă șansa, ocazia, momentul.

Pentru că altfel, draga mea… mă vei urî o viață.

.

.

.

Cred c-ai văzut imaginea de mai sus. Acolo sunt doi oameni care nu-și irosesc secundele. Nu se joacă cu Nu!-uri inutile, cu Lasă pe mai încolo! sau Nu știu dacă-i bine ce fac…

Foto: Dragoș Asaftei.