Un restaurant de cartier, simpatic și cu mâncare din aia bună.
Mă pun la masă, deschid laptopul și mă pun pe butonat.
După vreo oră, la masa de lângă mine se așează un tată – relativ tânăr – cu fiica lui.
Fetița, cu niște codițe simpatice, vorbăreață de numa-numa’, se suie cumințică pe scaun și gângurește veselă:
– Supisă, supisă!
– O supă, cere tatăl, un Pepsi și doua ape, una cu gheață.
Văd secvența asta scurtă, apoi mă afund din nou în laptopul meu.
Trec niște minute. De la masa de lângă mine auzeam undeva la periferia conștienței Gura mare!, Hai!, Mare gurița! și tot așa.
La un moment dat, distinct, puternic, cu un glas apăsat și un ton parcă prea ferm, îl aud pe tată spunându-i fetei:
– E ultima oară când îți spun! Dacă mă mai ții cu lingura în aer și nu deschizi gura… îți iau viața!
Mă blochez. Interzis, ridic ochii. Fetița se uita cu lacrimi în ochi la tatăl ei. El, amenințător, în jos către ea.
Ea zice cu glas tremurând:
– Tati, nu-mi lua…
El o întrerupe sec:
– Ba ți-o iau!
Și în timp ce spune asta, observă că îl fixez intens. Se uită la mine. Vede că-s încruntat ca un taur în arenă. Face ochii mari a mirare. Eu mă încrunt și mai tare.
– Ce s-a întâmplat?!, mă întreabă contrariat…
– Păi… ce i-ați spus copilului… întreb eu, mâncându-l din priviri.
– Ce i-am spus?!
– Știți foarte bine ce i-ați spus!
– I-am spus că-i iau gheața dacă nu mănâncă…
Mă uit la copil. Avea în mâna stângă un cub de gheață cu care se juca.
Am murit.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.