Tânăr din Berceni înjunghiat de nevastă

Ajung la spital, la Floreasca.
Dau s-o iau pe ușile din spate – le știu prea bine, am coborât pe-acolo din salvare de prea multe ori.
Văd cu coada ochiului un container pe care scrie mare TRIAJ.
Mă duc acolo, bat la ușă, iese un domn.

Dar stai s-o iau de la început… mi-am luat cuțit nou.
Nu mare, nu mic, din ăla de survaivăr.
Oțel adevărat, formă ergonomică, ascuțit laser.
Perfecțiune!

Zic să-l testez.
Ies în curte, pun ochii pe niște cartoane mai agresive, scot cuțitu’.
Tai trei cartoane, mă strigă Namiko din casă, ridic privirea, atenția se duce dracu’, mușchii mei oțeliți o iau razna și-mi înfig adânc cuțitul în laterala piciorului, în dreptul genunchiului. Până la capăt.

Cobor privirea. Jeanșii mei gri primeau infuzie de roșu. Strâng cuțitul (are un mecanism superb, cu siguranță, să nu te tai) și verific rana.
Cum verific rana?
Bag deștu’ în tăietura din pantaloni și-apoi mai departe.
Intră ușor, alunecă mai departe și se oprește în os.
Văleu!

Intru șontâc în casă șoptindu-mi un dulce “Bă, prost mai ești câteodată!“, mă duc în baie urlând către Andreea:

– Dacă nu vrei să plătești singură ratele, adă, te rog… iod, tifon și ceva bandaj elastic.

Vine nefasta, mă găsește șiroind de sânge în baie, dă fuga și se întoarce cu toate cele.
– Ce-ai făcut?
– M-am cuțitat singur. 

Dezinfectez rapid, pun un tifon steril și aleg să pun un bandaj pe care îl avem pentru câini, din ăla elastic, care se lipește singur tot de el, nu știu dacă ai pățit.
Aveam nevoie de compresie, că sângerarea era cu spray, frumos, cu boltă.

Gata sângerarea. Să mă liniștesc puțin, zic. Mă întorc și-o văd pe Namiko, stătea în fund și examina curioasă pantalonii mei.
– Tati, ce sânge roșu ai!
Mda. Zero sperietură, în casa asta nu se mai panichează nimeni când mă nenorocesc…

Las rana compresată bine vreo oră, să nu dau fuga și să aglomerez la Urgență degeaba.
Rănit și amărât – o adevărată dramă – mă pun la televizor și-i ofer ocazia Andreei să hrănească copiii, să-i bage la baie, să-i pregătească de somn.
S-a bucurat.

Apoi o pun pe Nami la somn, Andreea îl pune pe Tiago.

Nami adoarme, eu zic să verific bandajul. Desfac. Dă un spray mișto, de vreo 30 de centimetri. Pătez covorașul alb din dormitor.
Mda, trebuie cusută sarakia, că altfel nu se închide.
Las copiii vegheați de nevastă și plec la spital.

Unde, după cum spuneam, mă duc să vorbesc la Triaj, dau actele, semnez formularele și ajungem la întrebarea:

– Ce ați pățit?
– Ce să pățesc… m-am cuțitat singur.
– Deci autovătămare. Cu intenție?
– Ăăă… păi dacă era cu intenție alegeam și eu un loc mai spornic, să nu mai consum și benzina până aici. Nu, involuntar.
– Dumneavoastră?
– Păi… da, eu… involuntar.
– Sigur nu soția, da?

Și aici m-am blocat puțin. Oare dacă spun că ea m-a cuțitat… scap de ea? Adică vine cineva și mi-o ia de pe cap și am și eu liniște să stau pe Playstation cât vreau?! Și mă duc la discotecă?! Și ies la plimbare în fiecare noapte cu motoreta??!
Mă întorc către domn și-l întreb suav:

– Dacă spun că m-a feliat nevasta veniți și mi-o luați de pe cap?
– Nu, zice. Doar chemăm Poliția. Apoi investigații. Și până la urmă tot la proces.
– A, păi cu proces știam deja și eu. Deci… nu, nu nevasta. Eu singur. De prost.

Zice că bine, semnez încă un formular și mă trimite la ortopedie. Cu toate că mă gândeam că mă trimite la plastică. Dar nu.

Ajung la plastică la cabinet, nu era multă lume.
După ceva timp mă cheamă.
Intru.

– Ce-ați pățit?
– Plagă prin înjunghiere, cam 2cm, până la os. Cu cuțit.

Prima întrebare a omului:

– Nevasta v-a înjunghiat, sau cum?

Mă blochez. Măi, nene, știți voi ceva ce nu știu eu?!

– Nu, dom’le, singur.
– Sigur? 

Îl asigur că da, mă pune să mă întind pe pat și-mi spune că vine imediat doctorul.
Vine doctorul.

– Ce avem aici?
– O plagă prin înjunghiere dom’ doctor. Pacientul spune că e accident casnic.

Se uită la mine.
– Ooo, domnu’ Cabral!
– Bună seara! Da’ cum s-a întâmplat?
– Păi…
– Stați, nu-mi spuneți… v-a tăiat nevasta!

Pun mai jos o poză cu nevasta, s-o aveți la dosar.
Că poate vedeți voi ce nu văd eu, că acum mi-e și frică să dorm acasă!