Suntem niște berbeci

Uită-te, te rog, la fimul de mai jos. E o bușeală generală, se-aruncă oamenii în intersecție de zici că-i piscină…

Când am fost prima dată în SUA mi s-a părut o chestie tare ciudată ideea că prioritatea în intersecțiile nesemaforizate se acordă în funcție de primul sosit – primul servit.

La noi ar trebui să fie mai simplu, noi avem semne în cele mai multe intersecții.

Și-acolo unde nu avem… avem o prioritate simplă, cea de dreapta.

Dar nici varianta asta simplă nu ne ajută foarte mult uneori.

Pentru că suntem – uneori – berbeci.

Stai puțin… să nu înțelegi că eu, perfectul, stau cocoțat pe căpiță și-i arăt cu degetul pe ceilalți din sat. Fac și eu prostiile mele, dar sper că nu voi avea vreo rătăcire din asta…

Care e ideea: mergem prea tare și prea smucit.

Suntem cu toții pe grabă și ne-aruncăm cu capul înainte spre școala copilului, ședința de la 09:00 sau către casă… unde ne așteaptă instalatorul.

Da, știu, sunt Captain Obvious… dar dacă șoferii din filmul de mai sus ar fi redus măcar cu 20 km/h viteza înainte de intersecție multe dintre bușelile alea nu s-ar fi întâmplat.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Ciprian
    • 30.11.2016

    Am fost în vara intr-o lunga vacanta prin nordul europei. Un orășel relativ măricel lângă helsinki foarte puține intersecții spre deloc cu semne de circulație doar cele de pe arterele principale aveau semafoare … În rest nimic. Prioritatea de dreapta funcționează și la ei… Și bănuiesc ca este și foarte bine aplicata căci nu am văzut nici politie nici accidente nici nimic
    Eu personal am ajuns sa încetinesc în multe intersecții din tara chiar dacă am verde chiar dacă am prioritate tocmai din cauza unora cum sunt și cei de mai sus

    răspunde-i
  • Bobo
    • 30.11.2016

    Filmata in Rusia

    răspunde-i
  • Nae
    • 29.11.2016

    Unde este intersectia asta minunata?

    răspunde-i
  • G
    • 29.11.2016

    Este adevarat ca „all-way stop” sau „four-way stop” este o solutie nemaipomenita pentru intersectiile de cartier – pe langa reglementarea „berbecilor” provoaca si reducerea generala a vitezei in zona. Doar ca in US mai e si componenta cealalta – masinile cu sau fara insemne dar cu sirena si evident pasagerii lor.
    Un concediu pe coasta de vest (OR) a lamurit si pentru mine traficul de acolo …(citisem „America. Trafic, masini si reguli de circulatie”) … a fost o placere sa conduc … condus linistit, amabilitati, fluenta – a fost fain dupa un concert sa observ cum se iese dintr-o parcare (cateva sute de masini) fara nervi si timp pierdut… )

    • Cabral Ibacka
      • 29.11.2016

      Da, revelația asta am avut-o și eu în State. Am circulat pe-acolo de ziceai că-s născut în West-Beverly, nu altceva! :))

    răspunde-i
  • Mihai
    • 29.11.2016

    Interesant ca, dupa primele accidente din clip, autoritatile vietii s-au gandit sa traseze marcajele de trecere de pietoni dar nu si sa puna un semn mare de „cedeaza trecerea” sau „stop” 🙂

    răspunde-i
  • Anonim
    • 29.11.2016

    Da primul servit si prioritate pe dreapta , dar analfabetul care a făcut rost de permis te mai si bate daca menționezi legea ca el știe pe …. Si e șmecher

    răspunde-i
  • dan
    • 29.11.2016

    Cabral, tu esti elegant ca de fiecare data in limbaj.
    Crudul adevar este ca nu gandim, nu avem minte. Foarte multi gandesc doar secunda aia in care sunt la volan.
    Sunt foarte putini cei care stiu sa anticipeze si stii si tu ce rol vital are anticiparea in condus, ca doar esti motociclist.
    Cu astfel de disperati si fara minte in trafic, nici nu poti discuta decent sa inteleaga unde gresesc, practic nu i duc mai mult bibilica!!
    Ca sa concluzionez, stilul de condus al soferilor din Romania, reflecta traiul si modul de gandire al cetateanului roman:)
    (aici nu ma refer strict la video ul de mai sus)

    răspunde-i
  • Ion
    • 29.11.2016

    Sunt de acord cu tine, prea ne grabim si eu personal nu pot sa las fb cat timp stau in coloana si probabil ca si dupa. Uite un articol interesant despre condamnarea pentru ucidere din culpa in urma unui eveniment rutier a 2 persoane care au parcat neregulamentar.

    răspunde-i
  • Raul
    • 29.11.2016

    Daca observi,multi accelereaza cand ajung in intersectie.

    răspunde-i
  • Petra
    • 29.11.2016

    Daca ar fi redus cu macar 20km/h, tata poate m-ar fi asteptat si anul asta acasa de Craciun. El nu era intr-o masina, era pe trotuar, se intorcea de la magazin, cu usturoi pt muraturi. Scuze au tot gasit: ceata, intuneric, soferii s-au orbit reciproc, ceasul rau, planete aliniate… Dar a murit pe loc, cu craniul zdrobit si coloana fracturata…. sa nu-mi zica mie ca aveau 40/h

    răspunde-i
  • Loading...