In aceeasi tara, in acelasi oras, sub acelasi cer ne pretuim vieti diferite prin felurite moduri de a le compara. De multe ori uitam sa fim oameni, uitam ca sunt sanse ca in afara de salariul mai mare decat colegul, sau de o masina mai Q8 decat a vecinului sa existe si teluri comune, aspiratii comune, sunt sanse sa pretuim bucurii comune.
M-a traznit ideea asta cand azi, in timp ce descarcam pozele din telefon am intrat la prim-consilierul meu din campanie, la Victor, sa vad ce-a mai scris si am dat peste o poza facuta (cred) din Casa Presei Libere, poza in care plutea acelasi apus cald de astazi, de pe acelasi cer. El in nord, eu in sud, voi peste tot, noi toti sub acelasi cer, asta:
Si ma intreb simplu: oare mai are vreo sansa omenirea sa cada la pace? Mai e vreo sansa ca rautatea sa devina un accident si nu o stare de fapt? Mai avem vreo sansa ca indivizi sa mergem pe strada uneori (prea des) manati de invidie, ura si nepasare?
Caci traim toti sub acelasi cer, nu?
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.