Îți umezești buzele și simți gustului rujului ei. Și asta-i ciudat, că n-ai mai sărutat-o de douăzecișinouă de zile, opt ore și 42 de minute.
Știi asta precis, pentru că… de douăzecișinouă de zile, opt ore și 43 de minute acum… numeri secundele de ”fără ea”.
Dă-i [play] și continuă să citești… de vrei.
Nu e greu să asculți toate sfaturile ce te învață să scapi de dorul care te mistuie.
Nu rămâne în singurătate, ieși în oraș, cunoaște oameni, stai de vorbă, așteaptă să întâlnești pe altcineva.
Și faci toate astea, te arunci cu poftă și speranță în cursa asta amară a lui ”merge mai departe”.
Și nu te ajută cu nimic.
Nu poți trage aer în piept.
Nu simți gustul pizzei ăsteia de-o mesteci acum la masă, alături de niște oameni cunoscuți azi, pe care-i vezi vorbind dar nu-i auzi… tu o auzi tot pe ea, o auzi spunându-ți că pleacă.
Te uiți pe geam și deși știi că ninge tu vezi o plajă frumoasă pe care ea aleargă râzând, zvârlind nisip cu picioarele ei. Cele mai frumoase picioare care ți-au călcat inima.
Îți spun toți să mergi mai departe.
Tu încerci dar tot ce reușești este să te zbați pe loc, mușcându-ți limba și chinuindu-te să tragi aer în piept.
Și doare.
Știu că e greu.
O să mai doară.
O să-ți dorești să revezi cele mai frumoase buze care te-au mințit vreodată în viața ta.
Dar de la un moment dat încolo… o să doară mai puțin. O să ardă sufletul mai puțin.
Se va diminua pofta.
Se vor fi diminuat disperările.
Vei fi tu.
Până atunci… strânge din dinți.
Și respiră.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.