Stiu ca pre multi ii voi soca cu aceste vorbe ciudate, dar… a fost o vreme cand oamenii se orientau prin tari si orase folosind harti. De hartie!
Le luai frumos si le despatureai pe bord, urmareai cu buricul degetului de unde veneai, si in timp ce ala de la volan racnea la tine la fiecare intersectie tu te uitai ba in harta, ba in parbriz, incercand sa-ti dai seama de ce scrie in germana pe panourile stradale… cand tu vroiai sa ajungi in Italia.
De la un moment dat incoace, insa, noi ne-am luptat si – ajutati de noile descoperiri ale tehnicii (la ora aia) – l-am construit din bucati pe bunicul navigatiei.
Care bunic, de fapt, e un fel de stra-bunic. 🙂
El era compus din:
– un palm, PDA, Pocket PC sau cum mai vroiai sa-i zici. Asta era folosit ca baza;
– un receptor GPS pe Compact Flash pentru pozitionare;
– un SD pentru harti;
– un sistem de fixare si alimentare la masina.
Teoretic suna usor dar… PDA-ul trebuia sa fie unul special. Adica trebuia sa aiba si cititor de card Compact Flash, si cititor de SD, plus o țâră de memorie interna. Pe memoria interna puneai sistemul de operare si programul de navigatie, pe SD puneai hartile, iar in CF receptorul GPS.
Prima pornire dura in jur de 20 de minute, pana vedea toate inserturile, satelitii, hartile… si pana le impreuna. Dup-aia incepea sa-si faca treaba.
Am folosit sistemul asta din poze, Dell Axim, cu SysOn GPS CF plusII cativa ani. Era pus la punct de catre iscusitii de la Tottal Auto Motto, la ora aia era cea mai avansata metoda de navigatie. Cat costa… nici n-are rost sa mai zic, era o mica avere pentru mine.
Ca o chestie misto… dupa ce l-am gasit prin casa si m-am apucat sa-i fac poze am vazut slotul de SD. Cand l-am scos m-a pufnit rasul… saracia are 512MB! Da, la ora aia a trebuit sa-l importam din Europa, la noi nu exista asa card mare…
Tu mai ai minuni ale tehnicii prin casa, sau le-ai aruncat en-gross?
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.