[da-i play si citeste]
>
Acum e 06:10 A.M. Got to love you cel nou al lui Sean Paul si Alexis Jordan (il stiai?) dat decent de tare, am terminat ce-aveam de scris si o sa ma imping curand incet catre nani…
Treburile nu merg asa cum ar fi bine… vad in toti si toate chinul trairii fiecarei zile. Din chinul asta zilnic se naste frustrarea. Frustrarea duce la rautate, care prin propria putere ne transforma societatea si relatiile interumane intr-un camp de lupta perpetuu, o batalie continua unde ca arme ne stau gandurile rele, cuvintele urate, faptele reprobabile.
Barfa, vorbele pe la spate, cum ne sapa colegul de birou… fiecare dintre toate astea te transforma incet intr-un combatant, in soldatul armatei tale. Nici nu mai conteaza ca nu concuram pe acelasi loc sub soare, nu ne batem pentru aceeasi paine, nu alergam pentru acelasi scaun al unui birou amarat… conteaza ca dintre noi doi doar unul va fi primul, si-atunci ne scoatem armele si ne hacuim cum stim mai bine.
E normal? Poate, dar nu-mi place normalitatea asta. E bine? Eh… asta stiu sigur ca nu-i bine. Nu se poate sa fim toti prieteni, asta mi-e clar. Dar trebuie sa fim toti dusmani?
Azi opresc si-l las pe un nene sa se bage in fata mea. Cel din spate scoate capul pe geam si urla ca de ce nu m-am bagat la timp sa nu-l las pe ala sa se bage, c-aveam prioritate… Ii ridic degetul mare, a apreciere persiflanta si vine in paralel cu mine. Ce crezi ca-mi spune? Ca daca ala era in locul meu nu m-ar fi lasat sa ma bag. Imi intind un zambet pe fata si-i spun ca e probabil sa fie asa, si chiar daca ar fi, si ce daca? Se uita nedumerit la mine si intoarce privirea… nu i-a placut raspunsul, astepta sa-l injur de mama, nu sa-i raspund relaxat.
Se deschid usile de la lift si ma intorc spre doamna din dreapta mea, poftind-o sa se urce. Cand intorc din nou capul spre lift… erau inauntru deja alti trei domni, toti trei privind multumiti catre mine si catre doamna in cauza, nu mai aveam loc in lift si eu. Doamna s-a uitat nepasatoare la mine, dupa ce s-a suit in lift si a apasat butonul corespunzator etajului unde vroia sa ajunga. Le-am urat o zi buna, incasand privirile amuzante, „Bravo, tu, politicosule, acum asteapta ca prostu’ alte 5 minute!”. Am asteptat si nu mi-a sarit nici sange din ochi si nici n-am facut ulcer…
Stateam cu laptopul pe genunchi pe o banca. La vreo 30 de metri de mine o doamna de vreo 40 de ani, cred, o ia la fuga peste bulevard, sa traverseze vroia, si n-a mai ocolit pe la trecere. Nu erau masini pe strada, dar ea alerga, parca stia ca avea sa i se rupa plasa si i se vor insira merele pe asfalt. Cand tocmai se aplecase sa-si adune merele a ajuns pe banda I in dreptul ei si prima masina, a claxonat preluuung si a ocolit-o pe femeie prin stanga, pe banda II. Sub roti merele se trasformau in terci…
Ca avem de impartit pentru o fractiune de secunda o banda de circulatie, pentru 45 de secunde metrul patrat oferit de lift sau pentru 8 ore pe zi acelasi spatiu de birouri… nu ne mai suportam nici in ruptul capului. Si nici nu mai e vorba ca nu ne suportam nominal ci ca… aproape nimeni nu mai suporta pe nimeni, oricine ar fi el sau ea.
Eu stiu un lucru, lume… got to love you, ca nu-s soldatul armatei mele. Sunt un om printre oameni… got to love you…
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.