Am vazut ca pentru unii am fost cam laconic in postul de mai jos…
Ok, hai sa vorbim despre sinceritate putin mai pe larg… si ma refer la cuplu, impartasiri si lacrimi ascunse…
Mi se pare ca atata timp cat vorbim despre “azi” cat se poate de sincer, de deschis, de lejer, avem in fata o relatie frumoasa. Putem avea langa noi un om care ne intelege, care ne cunoaste raspunsurile la cele mai intime intrebari, care astfel stie sa ne faca fericiti.
Deci, pana aici avem premisele unei relatii superbe.
Si tot mie mi se pare ca sinceritatea ajunge sa doara cand vrem sa aflam sau cand celalalt vrea sa aflam lucruri care nu ar trebui sa ne priveasca.
Vorbind despre “ieri” lucrurile ajung sa doara.
De la “fostul” care facea X chestie, buna sau rea, care spunea nu-stiu-ce vorba, misto sau mai putin misto, ajungem la intersectii cu semafoare stricate.
Ne ajuta cu ceva sa stim lucrurile astea? Nu. Sunt doar informatii pe care, mai devreme sau mai tarziu, le vom folosi impotriva celui de langa noi, si implicit, impotriva noastra.
Da stiu, euforia de la inceputul relatiei ne va face sa ne spunem singuri “e normal frate, are un trecut in care a iubit sau a fost iubita”. Dar acel motiv, puternic atunci, “partea buna e ca acum e cu mine” va disparea treptat si vom ajunge la un moment dat la o cearta in care toate lucrurile astea vor fi aruncate in fata precum un carton de oua pe asfalt.
De ce? Pentru ca ajung sa ne doara. Inevitabil.
Da, imi vine acum sa scriu ca inca n-am simtit durerea asta. Dar ar fi bine sa-mi recunosc ca am refuzat s-o traiesc. Am banuit intotdeauna unde duce drumul asta si am refuzat sa-mi programez navigatia sa ma duca acolo.
Voi stiti drumul asta?
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.