Sigur, i-am luat locul lui Cătălin Măruță

Sfârșitul săptămânii trecute mi-a confirmat faptul că suprapunerea ”Ce spun românii” peste ”Acces Direct” nu a fost întâmplătoare.

Într-o confruntare directă între cele două emisiuni a câștigat categoric ”Ce spun românii”…

Apoi, vineri-sâmbătă a fost anunțată că ora de difuzare a ”Ce spun românii” va rămâne 18:00, și astfel ”La Măruță” se mută de la ora 15:00.

Sigur, informația asta ar putea fi exprimată în variate feluri, dar văd că unii au ales titlul ”Cabral îi ia locul lui Măruță!”.

Sigur, îți poți lua cititorii la mișto în mii de feluri, de ce să nu-i iei și prin simplificarea asta aburitoare?

Am primit câteva mesaje legate de faza asta și m-a pufnit râsul.

Nu, nu i-am luat locul. Nici n-aș putea să-i iau locul, ora, audiența sau altceva. El are publicul lui, formatul lui, stilul lui de a face treaba. Și cât timp e pe TV de atâția ani e clar că omul face ce i se cere așa cum trebuie.

Cred că genul ăsta de comparații și simplificări nu sunt decât niște răutăți inutile.

Eu am una dintre cele mai cuminți emisiuni din grilă, nu facem altceva decât să râdem. La noi nu se ceartă nimeni, oamenii își vorbesc frumos, încercăm să răspundem cuminți la niște întrebări (care uneori sunt serioase, alteori… mai tembele, așa).

Dacă în decursul ăsta se întâmplă să stârnim și niște hohote de râs… am reușit! 🙂

Deci, ca și concluzie… nimeni nu ia locul altcuiva.

Și ”Ce spun românii” începe de la 18:00, în fiecare zi, de luni și până vineri.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Ilea Viorel
    • 15.04.2022

    Sincer ,va urmăresc în fiecare dimineață! Azi am ras din suflet!
    Va mulțumesc!

    răspunde-i
  • Albu Diana
    • 13.03.2017

    Draga Cabral,
    Sa stii ca noi, familia Albu te indragim foarte multș mai ales Cezar, baietelul nostru de 3 anisori, as vrea sa atasez si o poza doar ca nu pot aici. Mult succes in continuare!!

    răspunde-i
  • Dan
    • 16.11.2016

    Buna ziua. Sunt un telespectator fidel al emisiunii, dar nu inteleg un lucru. Daca intrebati 100 de romani, cum de primele raspunsuri, cand sunt descoperite in totalitate, nu ajung la un punctaj de 100. Am vazut de mai multe ori ca se descopereau 97-98 puncte, cand erau intoarse toate variantele de la primele intrebari. Deci, sunt100 sau nu? Cu deosebit respect.

    • Madalina Preda
      • 16.11.2016

      Bună, Dan!

      Excelenta întrebare! Ne este adresata foarte des! Din cei 100 de romani, unii nu au inspirație și trag liniuță. Sa spunem, 3. Avem din start 97 de puncte. Apoi avem și răspunsuri unice, adică un singur roman da un anumit răspuns. Așadar, 1 punct. Pentru a ajunge pe panou, un răspuns trebuie sa aibă minim 2 puncte. Sa spunem ca 7 au dat răspuns unic. Avem așadar 90 de puncte. Alți romani pot da răspunsuri mai „în gluma” sau în afară subiectului întrebării. Sa spunem ca doi sunt mai glumeți. Avem deja 88 de puncte. Așa se ajunge la punctaje de mai puțin de 100. Pentru a putea fi jucata, o întrebare trebuie sa aibă minim 75 de puncte. 🙂

      Have a great and lovely day!

    răspunde-i
  • RADU LUIGI
    • 29.09.2016

    CABRAL, fa o surpriza publicului. Alege dintre ei oameni si faceti o emisiune de circu` lumii .
    Sunt sigur ca va iesi ceva super mishteaux !
    Salutari si succesuri…..

    răspunde-i
  • Codrin
    • 21.09.2016

    Super !
    Esti tare! Pina ajung acasa sau dupa ora 19 nu stiu ce fac, dar din cauza ta la ora 18:00 sunt lipit de tv. Imi place tare emisiunea si chiar aveam nevoie de ceva vesel, sa mai uitam de problemele zilnice. Tare as mai fi venit si eu acolo…
    Bravo!

    răspunde-i
  • monica
    • 16.09.2016

    Bravo! M-am saturat de barfe !Poate incepem sa ne educam , sa vorbim frumos si sa mai judecam cate un pic! Bravo!

    răspunde-i
  • Marius
    • 16.09.2016

    Ai o emisiune de bun simt care merita ora 18-19. Bafta si sa speram ca romanii vor savura tot mai mult astfel de emisiuni.
    Cat despre emisiunea lui Maruta, el pare un om ok, insa se lamenteaza sa continue de atatia ani o emisie de mahala, chiar si daca publicul cere asa ceva.
    E pacat, publicul mai trebuie si educat.
    Eu unul as pune emisiune La maruta la ora 3-4 AM 🙂

    răspunde-i
  • Nagh Lucia
    • 13.09.2016

    Intr-adevar este emisiunea care ne-a lipsit la multi.
    Esti bun!!!!!!!
    In fiecare zi ma grabesc sa ajung acasa la ora 18.
    Cei din casa imi respecta ora de relaxare.stiu ca am intalnire cu tine.
    Cred ca nu o sa-ti vina sa crezi dar dimineata ma trezesc mai devreme sa vad si reluarea.
    Mult succes mai departe !

    • Cabral Ibacka
      • 14.09.2016

      Bun? Nu știu.
      Ce cred este că formatul e unul prietenos și că reușește ce își propune: să relaxeze oamenii.
      Mulțumesc.

    răspunde-i
  • Nagh Lucia
    • 13.09.2016

    Este 3exact emisiunea pe care mi-o doream,altfel dechideam televizorul numai cand incepeau stirile.Acum ma grabesc sa ajung acasala ora 18 si poate nu-ti vine sa crezi ma uit si dimineata in reluare iar ptr.asta ma trezesc mai devreme.
    mult succes mai departe!
    Intr-adevar este ora mea de relaxare iar cei din casa nu comenteaza(numai sa indrazneasca).
    Esti bun de tot!!!!!!!!!!

    răspunde-i
  • Robert
    • 13.09.2016

    Prin asta se demonstrează ce-i drept, îmbucurător , faptul ca romanii se cam satura de porneturi, curve, inculți si mizerii! Fără sa-l jignesc pe Măruță! Dar emisiunile de la ora 18:00 gen Măruță sau acces direct sunt emisiuni pentru oamenii cu coeficient de inteligenta de cel mai scăzut nivel … Din punctul meu de vedere 🙂

    răspunde-i
  • Loading...