Și, în final… lasă-te surprins!

Sunt un băiat normal. Pe clasic. Fără așteptări imbecile de la viață, fără pretenții tembele, trecut prin destule… și bune și rele.

<play>, intră mai mișto (de pe telefon dă-i play in browser)

Am strâns niște ani. Ani frumoși, cred eu. Frământați.

Ani populați cu oameni mișto dar și cu creponați. Am avut norocul să cunosc și să trăiesc alături de umani care îți redau încrederea în oameni în doar 10 secunde. Dar am avut și ghinionul să trăiesc alături de suflete degeaba.

Ei bine, în meseria mea am 20 de ani. În timp am declinat-o în fel-și-chip, făcând în paralel fel-de-fel de încercări și teste și graseieri. Unele dintre ele reușite.

Totuși, rămân ce-am ales acum peste 20 de ani… un simplu prezentator TV.

Am prezentat de toate în anii ăștia. De la divertisment și emisiuni-concurs și până la talk-show-uri, emisiuni de investigație, chestii mondene ori chiar și știri. Sportive.

Am destui ani în meseria asta încât să pot spune că e greu să mă iei prin surprindere cu un proiect nou.

Ei bine, tocmai am încheiat filmările pentru un proiect nou. Unul care ne-a lăsat cu gura căscată pe toți.

Prezentator, juriu, producție, concurenți… am terminat filmările și-acum ne-am trezit prinși într-o morișcă nebună a telefoanelor și mesajelor.

Ne sunăm să ne mulțumim. Ne sunăm să ne spunem faptul că ne respectăm și ne admirăm. Reciproc.

Fără interes. Fără așteptări. Fără nicio dorință ascunsă.

Doar pentru că am reușit ca împreună să creăm niște clipe, niște zile incredibile.

Grele zilele, desigur. Muncite.

Dar calde. Și emoționante pe bune, fără glazură falsă și fum de efecte speciale.

Și-mi dau seama că, mai presus de toate, am avut curaj să ne lăsăm surprinși.

Am avut curaj să nu plecăm de la așteptări deja codate ci să privim curioși ce putem face.

Și-am fost atât de plăcut surprinși de… noi!

Am fost în Polonia o gașcă de români. Una mare. Și-am colaborat unii cu ceilalți într-un mod pe care dacă stau să-l explic acum o să sune pentru mulți a SF, din păcate.

Am fost la muncă, și-a fost greu. Pentru mine… cu un bonus. :))

A fost la muncă și a fost tare mișto.

Și mulțumesc pentru asta tuturor românilor celor care au fost acolo. Și-au fost mișto.

Mulțumesc, Batisto. Silvia. Neamțu. Mulțumesc, Lori și Cornel. Sile, Lore, Dana, Vero… i-am pomenit aici pe cei pe care i-am terorizat intensiv.

Și vă mulțumesc, cei 100.

Vorbind de toți ai noștri, de la cap la coadă ați fost de nota 200!

Și mă bucur că-mi pot da și mie una amicală peste ceafă… nu m-am transformat într-un blazat penibil. Încă am bucuria de a mă lăsa surprins. 🙂

Aș fi pus o poză cu toții, dar Lupică n-a apucat să-mi trimită. Așa că pun una de la plecare. Cu Eli și cu Neamțu, hlizindu-ne mulțumiți că… am făcut-o și p-asta!