Noi știm cum e cu eroii… i-am văzut în filmele americare cum scot oamenii din flăcări, cum salvează băbuțe cocoțate prin resturile blocurilor dărâmate de extratereștri și cum arestează infractori teribili înarmați cu arme nucleare cu plasmă pe laser.
Plus că noi știm asta, toți eroii adevărați trăiesc în alte țări, vorbesc toți engleză și au case cu peluze din alea îngrijite…
Nu-s proști, ca ai noștri.
Că ai noștri vorbesc românește, stau la bloc și au restanțe la întreținere, ce rahat de eroi sunt ăștia…?!
Am văzut filmarea cu pompierul român care face resuscitare unui câine. Și-apoi am văzut comentarii pe tema asta. Unii îl laudă pe om, așa cum e normal în orice colț al lumii.
Și sunt și ceilalți, cei care râd și-l iau la mișto pe om. Că cică ai noștri doar de asta-s buni, să salveze tomberonezi imperiali. Că sunt plătiți din bani publici ca să le sufle-n bot la câini, în loc să-și facă treaba.
C-așa știu ai noștri… să ia la mișto orice faptă bună, parcă doar pentru a-și demonstra lor că toți ceilalți sunt nașpa.
Și-așa reușim să justificăm orice tâmpenie pe care o facem.
– Și ce dacă nu m-am dat la o parte din fața Salvării?! Sigur că se grăbea șoferul să bea o cafea, de-aia a dat drumul la girofare și sirene, c-am auzit eu că așa fac, nenorociții!
Sigur, poate că asta s-a întâmplat. Dar dacă un singur tembel a făcut disco-disco-dance-dance prin oraș cu Salvarea asta nu înseamnă că toți fac așa.
Ieri m-am dat jos din mașină și i-am bătut în geam vecinului de pe banda 3, în spatele căruia o Ambulanță făcea ca trenul. A deschis geamul și mi-a spus Lasă, Cabrale, că tot acolo o să ajungă!…
Ce să-i mai spui, că poate cineva moare în spatele Ambulanței pentru că pe el îl doare-n dos?
– Și ce dacă am parcat ca un idiot și n-a avut loc Autospeciala Pompierilor să treacă de mine? În fiecare seară parchează cineva pe locul ăla!
Sigur, o fi așa, nu te contrazic. Dar dacă s-a întâmplat fix în seara aia ca Pompierii să aibă nevoie să treacă pe-acolo, și mașina ta era singura care le-a blocat trecerea… măgăreața e pe tine.
Acum câteva săptămâni am ajutat niște creștini să mute o mașină parcată aiurea, era în dreptul intrării Ambulanțelor la Primiri Urgențe, la Spitalul Floreasca, și autospecialele nu putea trece de ea. Când s-a întors omul la mașină ne-a luat la niște mătărângi de ziceai că ne-a prins la el în pat, dansând Lambada. N-a sărit la bătaie pentru că am 127 de kile de dulceață. Și pentru că un alt domn care a ajutat, cred că rugbist la Dinamo, i-a promis că-l violează cu cricul. Altfel nu s-a oprit din înjurat.
Discuția asta nici nu este, de fapt, despre ce a zis unul sau altul pe marginea salvării unui câine de către Pompieri.
Este despre cum știm să anulăm orice gest frumos.
Este despre faptul că nu vrem să aplaudăm și să apreciem public pe nimeni altcineva decât pe noi.
Este despre cum știm să descalificăm pe oricine care face ceva bun.
Și-atunci când te întrebi de ce oamenii nu ”trag” tare pentru tine… să ai răspunsul ăsta la îndemână: pentru că de fiecare dată când cineva a făcut ceva bun am știut cum să-i arătăm că, de fapt, nu ne interesează.
Uite și filmul cu omul care și-a făcut treaba așa cum trebuie și care cred că ar trebui să primească aprecieri, nu caterinci proaste (apropo, am înțeles că omul se numește Mugurel Costache, este plutonier major la Detașamentul de Pompieri Pitești):
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.