Sfaturi pentru părinți

Taică, treaba e clară: dacă nu îi dai cu pumnul în gură părintelui care face ceva greșit, nu e bine!

Mă uit pe Fb și văd un val din ăsta de agresivitate continuă a celor care au impresia că știu secretul absolut al creșterii copiilor perfecți.

Care copiii ăștia perfecți mănâncă perfect, dorm perfect, cacă perfect, se joacă perfect, se dezvoltă perfect.

Și asta, desigur, doar datorită părinților perfecți.

Care părinții ăștia perfecți, pe lângă misiunea perfectă de a crește copii perfecți, mai au o misiune sacră: să ragă – mai ales în Social Media – către părinții care nu au atins perfecțiunea.

Nu e vorba de mine, că eu sunt un băiat simplu: dacă ridică tonul, dacă e agresiv sau agresivă, dacă se fandosește inutil și dă ochii peste cap la mine pe pagină / pe blog / pe wall… îi pun un block în brațe și dau cu gudbai.

În rarele ocazii când am vorbit despre copile, mai ales de aia mică, au sărit de cur câteva opărite, să-mi explice ele cum că sunt tare prost, că nu așa se cresc copiii perfecți.

– Mănâncă piureuri?! Tu n-ai auzit de auto-diversificare?! Vai, dar este inadmisibil!
– Nu, pisi, inadmisibil este să presupui lucruri și să te dai opărită de ce-ai presupus, în loc să întrebi. Când, de fapt, nu te-a întrebat nimeni… nimic. A mea mânca piureuri dintr-un motiv simplu. Pe care l-ai fi aflat dacă ai fi întrebat, nu dacă te trezeai să-mi arăți tu ce deșteaptă crezi că ești.

Și ăsta e doar un exemplu. E un arțag generalizat, o hăituială inutilă, o agresivitate răspândită de niște creații ale Domnului care s-au trezit pe lumea asta doar să demonstreze că sunt de o deșteptăciune rar întâlnită.

Pentru că nu e vorba că ar vrea să ajute. Vor doar să le arate celorlalți că sunt niște lumini pe Pământ, niște bucurii trimise de Ăl’ de Sus întru bucuria sufletelor noastre.

Dacă dai de oameni de genul ăsta… nu te simți prost. Dă-i cu block și vezi-ți de viață. Un om deștept te ajută cu un sfat, nu încercând să-și urle punctul de vedere, agresându-te și punându-te la colț.

Dacă ești genul ăla care sare cu gura pe om… ia în calcul că atunci când sari de fund și iei în derâdere sau critici cu pleoscăit sonor… nu pari mai cu creier. Ba e chiar pe dos.

Social Media scoate din om ce are mai mult. La unii răutatea și agresivitatea. Degeaba.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Laura Dudau
    • 05.01.2020

    Nu mai deschide subiectul asta, spre linistea neuronilor. Se activeaza multe tanti…

    răspunde-i
  • Cristi
    • 21.12.2019

    Din păcate internetul, social media în mod expres, este un spațiu unde toată lumea, sau măcar majoritatea, de România vorbesc, este trimis de Al De Sus special să îi învețe pe ignoranți despre absolut orice, pentru că ei sun perfecți în absolut orice. Toți care fac ceva diferit, de la ce mănâncă la cum se îmbracă sau ce gândesc, sunt niște freeks, care merită arătați cu degetul pe stradă și eventual proscriși, să nu cumva sa zgârie cupola de perfecțiune a zeilor… A, și în mod particular, din experiență spun, mă distrează de-a dreptul cei (cele) care deși sunt cel puțin dumb-ass în orice domeniu vrei, din moment ce ce devin părinți sunt automat cel puțin la nivel expert în parenting, adresand celebra replică “ce știi tu, ești părinte?” și asta indiferent că e vorba de sănătate, alimentație sau moda copiilor…

    răspunde-i
  • Alexandra
    • 21.12.2019

    Bună Cabral! Mai, cel mai mult îmi place simțul tău umoristic. Ai transformat dintr un subiect atâta de delicat într unul demn de comedie cu bună dreptate! Am ras în sfârșit citind despre parenting și diversificare căci de obicei plâng când citesc și aud atâta dojana si sfaturi gratuite peste tot în jur. Mai. Oameni buni sa ne fie clar un lucru… Nu mai trăim în vremurile părinților noștri pentru a aplica totul copiilor noștri și doi nu va mai prefaceti ca duceți o viata perfecta din momentul în care a ți devenit părinți. A fi doar părinte in sine, necesita munca emotionala, fizica, psihica, nopți nedormite, griji, citit muuult și adunat informații și mai ales practica nenica. Uitați va mai întâi la degetele mâinilor voastre și vedeți ca nu sunt la fel apoi da ți va seama ca nici frați nici copii nu sunt la fel. Părerea mea este haideti sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu sa cerem Intelepciune, lumina, bunatate, răbdare, toleranta, iubire pentru semenii noștrii, sănătate și binecuvântare!

    răspunde-i
  • Andreea ionita
    • 20.12.2019

    Sfaturile perfecte vin de la parintii perfecti si parintii perfecti exista, dar (inca) nu au copii

    răspunde-i
  • Andrei
    • 19.12.2019

    Autodiversificare? E vreun manual pentru samsari sau ce?

    răspunde-i
  • Luiza Elisabeta
    • 19.12.2019

    Corect! Aveti perfecta dreptate. Eu am un baietel de 9 link si asta nu ma impiedica sa apreciez educatia si dragostea de frumos pe care un profesor dedicat o insufla elevilor sai. Felicitari!

    răspunde-i
  • C
    • 19.12.2019

    Eu am intrat in depresie postnatala pentru ca inca din maternitate colocatarele mele de salon erau perfecte, iar eu, la primul copil, ma simteam defecta. Ajunsa acasa nu faceam nimic bine dupa parerea multora din vizitatorii mei, iar eu refuzam vizita mamei mele de rusine sa nu o dezamagesc, ea fiind poate singura capabila sa-mi alunge vina pe care o simteam constant asupra mea cum ca as fi defecta. Sotul meu a fost cel care a inlaturat toti “desteptii sfetnici” si am iesit la lumina. Fiecare sa isi creasca copiii cum stiu si pot, atata timp cat sunt iubiti si fericiti, nimic nu mai conteaza.

    răspunde-i
  • Andra
    • 18.12.2019

    ,,Cum, fara caciulita?” (Nu era vreme de caciula)
    ,,Zi-i lu’ mami sa te incalte” (avea 10 luni si mergea ajutat, pana nu a plecat singur nu l-am incaltat)
    ,,Cum nu ii dai dulciuri? De ce? Ii furi copilaria!!”
    ,,E timpul sa il intarci, cat ai de gand sa alaptezi?”

    De pe la a doua faza nu dau doar block, devin mai nesimtita si le zic sa isi vada de ai lor. Toate astea or fost auzite live ++++ multe altele intr-un an si 3 luni. Nu mai are lumea loc de copilul meu…

    răspunde-i
  • Cecilia
    • 18.12.2019

    Cel mai subiect sensibil asta cu copiii. Pe langa faptul ca toti stiu mai bine, ceea ce te lucreaza la psihic ca si-asa, ca parinte nou, iti pui vesnic intrebarea “o fi bine ce fac?” Mai intra si intr-o competitie care inevitabil se termina cu “e super bine si fericit/a ca am facut asa”. Nu pricep de unde atata iluminare pe subiect, ca eu de cand am un copil am realizat ca o zi nu seamana cu alta, totul se face din mers, iar sfaturile alea general valabile sunt asa, o lapovita e fata mare. Eu privesc toti parintii cu ingaduinta ca pricep d-acum cat e de greu sa joci in liga asta.

    răspunde-i
  • Ruxandra Cusen
    • 18.12.2019

    Eu recunosc, nu am copii. Dar sunt profesoara. Petrec 8-9 ore pe zi înconjurată de copii de toate vârstele. Mai mult, am studiat destul de mult despre copii. Dar nu trece săptămâna fără sa aud “tu nu ai dreptul la părere, nu ai copii!” Prin aceasta logica nu am dreptul nici la vot pentru ca nu am studii politice! Cu acest comentariu vreau doar sa va rog, pe voi părinții, sa aveți mai multă încredere in profesori. Noi nu le vrem decât binele. Nu exista satisfacție mai mare pentru un profesor decât un copil fericit și împlinit.

    • Luiza Elisabeta
      • 19.12.2019

      Corect! Aveti perfecta dreptate. Eu am un baietel de 9 link si asta nu ma impiedica sa apreciez educatia si dragostea de frumos pe care un profesor dedicat o insufla elevilor sai. Felicitari!

    răspunde-i
  • Loading...