Mă trezesc cu niște bătăi în ușă.
Aseară am adormit-o pe Namiko dar apoi le-am lăsat pe fete să doarmă singure, când am filmări chiar trebuie să mă odihnesc… așa că am dormit singur.
Și mă trezesc cu niște bătăi în ușă. Mă uit la ceas: 06:30.
Știam că și Andreea pleacă la filmări devreme, dar… ce să vrea de la mine?!
Mă ridic încet din pat, bolborosind ca un ibric bătrân uitat pe foc, mă îndrept de șale și plec șonticăind către ușă.
Glisez ușa – da, e singura chestie de bogați de la noi din casă – și mă lovește ca un tsunami: Andreea, goală pușcă, în cadrul ușii.
Din spate bătea lumina prin fereastră și îi dădea un glow din ăsta suprarealist.
De pe piele îi picurau picături mari de apă, mirosea toată a șampon și gel de fructe și de pe umeri i se ridicau mici fuioare de abur.
Clipea cu încetinitorul către mine, cu ochii ei mari și albaștri…
Părul îi era ud și apa din el i se prelingea apoi pe umeri în jos, pe sânii jucăuși, plini și, trebuie să recunosc, ușor înfrigurați… dacă știi ce zic. Știi ce zic?
Mi-au alunecat apoi ochii spre șoldurile și coapsele ei, tensionate și surprinse de un fior neașteptat… probabil e prea răcoare în casă.
Minionă, diafană, cu pielea udă și picurând stropi la fiecare mișcare, în toată voluptatea ei privindu-mă din cadrul ușii…
Am leșinat. Mi-am revenit. Am murit. Și-am înviat. Dar ce-am mai înviat!!
Și-apoi s-a uitat la mine, cu ochii ăia mari și albaștri s-a uitat direct în ochii mei și-a zis:
– Fugi repede că s-a trezit Nami și eu trebuie să termin dușul și o tai la filmare!
Și-a fugit în baie, a închis ușa și am auzit cum întoarce și cheia în broască.
M-am dus plângând în hohote lângă copil, a trebuit săraca aia mică să mă legene pe picioare ca să adorm la loc…
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.