Dă-i [play] și citește…
Oricât ar fi de grele toate, oricât de dificile ni s-ar părea, câteodată e bine să ne oprim. Pur-și-simplu să ne oprim din orice altceva facem, să punem o haină frumoasă pe noi și să ne așezăm la masă, în doi.
Să lăsăm toate nenorocirile, toate problemele, toate situațiile și să ne bucurăm unul de celălalt.
Nu le facem pe-alea rele să dispară, desigur… dar cred că ne permitem câteodată să le facem uitate, chiar și dacă pentru doar două-trei ore.
Sigur, uneori poți construi un moment de genul ăsta… alteori se întâmplă pur-și-simplu.
Am primit invitația de a gusta un vin românesc pe care nu-l știam. Ni s-a spus că ar fi unul chiar bun…
Și de la invitația asta la o seară perfectă n-a mai fost decât un pas.
Să lași ziua ce se încheie în urmă, să lași toată agitația ei, toate frământările și să te bucuri de un pahar de vin bun și de compania celeilalte jumătăți… este genul de seară în care timpul se oprește.
Noi am degustat Domnul de Rouă – În roșu (de la Crama Avincis – și pagina de Facebook), și ne-a plăcut foarte mult. Nu prea tare, nu prea aspru, ne-a bucurat pe amândoi, îți recomand să îl încerci.
Și tot așa, îți recomand să încerci seri frumoase în care uiți totul și te pierzi în ochii lui sau ai ei… și nimic altceva nu mai contează.
SONY SLT-A99V | 35mm F2.8 1/125 ISO200
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.