Alexandra Bianca Ichim are 16 ani.
În teorie, dacă ar ridica privirea, ar trebui să i se aștearnă sub ochi ani mulți. Din păcate între ea și viitorul ei s-a pus un zid.
Unul nemilos. Mare. Hâd.
Cancer.
Din septembrie n-a mai fost la școală.
Nici nu mai poate fi vizitată de către colegi, cu imunitatea ei scăzută.
Să spun acum că e un copil frumos și cuminte… poate pentru câțiva contează.
Ca să conteze pentru toți o să spun ceva mult mai simplu: e un copil.
Și copiii trebuie întâi să se facă mari, să îmbătrânească… și-abia apoi să moară.
Pentru Alexandra se poate face ceva.
În afară de tratamentul din România, există o variantă de tratament în Italia. Dar costă.
Te rog, dacă ai timp și chef intră pe blogul deschis pentru Alexandra (apropo, ca să înțelegi cum s-au întâmplat lucrurile, blogul este deschis de către stomatologul mamei Alexandrei și de colegii lui, chapeau!).
Un bănuț, un gând bun, o idee sau o consolare… fiecare dintre astea și altele asemenea sunt binevenite.
Mulțumesc frumos.
p.s. Ne dorim case, mașini, elicoptere, vacanțe și alte opulențe… asta în timp ce, atunci când dăm piept cu greul, vedem ce este – de fapt – mult mai important.
Scrisoarea Alexandrei pentru Moș Crăciun:
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.