Oameni înghesuiți de standardele societății.
Reguli stupide de urmat.
Targeturi inutile și imposibile.
Dacă ai intrat de pe telefon, dă-i un [PLAY in browser] și citește mai departe.
Bună dimineața! Asta e societatea noastră. O colecție întreagă de ambiții imbecile, confirmări futile și frământări degeaba.
Ne agităm să arătăm cum se cere, să ne purtăm cum trebuie, să fim perfecți.
Ne scremem să mergem pe drumul succesului, culegând aplauze și lăsând invidia celor cu mai puțin succes să ne scalde zâmbetul de – vezi, Doamne! – fericiți.
Ținem spatele drept, curul strâns și buzele crispate într-un zâmbet mai sinistru decât Bellu noaptea. Cimitirul, zic.
Și facem toate astea când am putea zâmbi pe bune. Ne-am putea relaxa. Am putea greși.
Da, asta am zis… am putea greși.
Nu știu câte greșeli ai făcut viața asta, dar eu am o colecție întreagă.
Imbecilități mari sau mici, dude prostești sau cretinătăți mai mari decât un bivol adult… toate-s la mine pe listă.
Am făcut ce m-a tăiat capul, am mers unde mi-a zis inima, m-am dus unde m-a mâncat în tălpi să mă duc… și am greșit.
După unele belele am tras mult, peste altele am trecut mai ușor.
Mă uit acum în spate și-mi dau seama că aș fi putut trăi și fără ele, fără greșelile astea. Chiar mai bine. Mult mai bine.
Dar, de fapt, nu e vorba despre greșeli în sine.
Este vorba despre acceptarea faptului că ai putea greși. Despre înțelegerea faptului că nu ești și nu vei putea fi vreodată perfect.
Despre relaxarea dată de:
– Dacă nu-mi iese… văd eu cum o repar. Și dacă n-o repar… asta e, taică, nu ne ies toate cum vrem!
De liniștea dată de conștientizarea faptului că decât să te scremi să trăiești fără de greșeală o viață întreagă… mai bine pleci de la premisa că s-ar putea să greșești.
Și să-ți dai voie să greșești.
Să nu repeți aceeași greșeală, desigur. Să nu insiști în greșeală, sigur.
Dar să-ți dai voie să greșești. Că ești om.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.