Știu, știu… cei mai populari oameni nu spun niciodată ”Nu.”.
Pentru că, nu-i așa, un om popular/bun/mișto se pune întotdeauna la dispoziția celorlalți.
El nu refuză, el face întotdeauna.
El nu se eschivează, el participă și se implică.
El… de fapt, el trage să moară și nu interesează pe nimeni.
Punct.
Am învățat acum ceva ani o chestie care poate suna ciudat din gura unui prieten: dacă eu nu sunt bine, nu te pot ajuta nici pe tine.
Și după ceva ani… sunt de acord cu chestia asta.
Pentru a te putea ajuta, pentru a putea face bine… trebuie să fiu și eu bine, măcar parțial.
Dacă spun ”Da!” de fiecare dată, oricărei solicitări, oricărei situații… nu mai am când să mă ocup de ce am eu de făcut, de problemele mele. Și-atunci când mă vor copleși… voi putea fi cu atât mai puțin folositor celor care au nevoie de ajutorul meu.
Așa că am învățat să spun ”Nu.”.
Uneori a ieșit prost. Pentru că unul nu poate înțelege cum de nu vrei să mergi la nu-știu-ce eveniment de-al lui. Că e important. Și nu înțelege deși îi explici în multe cuvinte că filmezi 14 ore pe zi.
Alteori a ieșit bine.
Dar, cu toate că știu că atunci când nu mai poți trebuie să spui ”Nu.”… tot mă simt puțin prost pentru că refuz.
Tu ai învățat să refuzi… sau ești tot timpul în alergare, cu un ”Da!” grăsuț pe buze?
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.