Uite. Eu sunt sincer: de ceva vreme mi-am asumat că-s ușor plecat cu căpuțul.
Ce nu se explică e altceva… ce-o fi în capul lu’ doamna Andreea de n-o fugi în lume?!
Stai că intru în amănunte: acum ceva săptămâni m-am trezit sub nas cu o reclamă la vibratoare. Ceva extrem de ieftin, de pe Ali.
Dar nu că ieftin… era ceva de genul 5 dolari setul de 4 vibratoare.
Nu mă întreba de ce… am dat click, m-am uitat, am închis.
Faza cu Aliexpress este că de cele mai multe ori, coletele vin cu Poșta Română.
Și pentru zona mea trebuie să mergi undeva pe Calea Văcărești, unde te întâlnești cu toată lumea. Și stați împreună la o coadă mișto.
Și acolo durează mult toată treaba, pentru că trebuie desfăcut fiecare colet, trebuie făcută vama (adică luat fiecare obiect din colet în parte), plătite taxele, etc.
Deci… pentru mine e un no-no. De obicei.
Pentru că, nu știu cum – nu-mi dau seama cum naiba, în momentul respectiv mi s-a aprins beculețul!
Am intrat frumos la chinezi pe site. Am comandat vreo 20 de vibratoare.
Cele mai ieftine, cele mai jigărite.
Dar am luat roz. Mov. Crem și lila.
Am luat drepte. Strâmbe. Curbate. Grăsuțe ori slim-fit.
Ba m-am bucurat că am primit la ofertă și unul cam cât un extinctor auto, așa. L-am luat degrabă!
Și am făcut toată comanda pe numele Andreei! Că… deh, am datele!
Nume, prenume, adresă… ce să mai, toate alea!
Am plătit comanda, 32 de dolari, cu cardul meu. Pe numele ei!
Și-acum te întrebi de ce.
Ce nevoie să fie de toate vibratoarele alea?
Oare am probleme și e nevoie de sprijin?
Ia gândește-te puțin la scenariul următor…
Ea primește acasă înștiințare că are colet la poștă.
Și se duce, cu chipul ei angelic, se pune la coadă… și ajunge în față.
– Bună ziua. Am un colet la dumneavoastră, dar nu-mi aduc aminte să fi făcut nicio comandă.
– Păi haideți să vedem. E pe numele dumneavoastră? Da, acesta este coletul. Haideți să-l desfacem, să-i facem vama…
Hârrrșt, pââârșt, scuuuurț, flonc!
Oamenii deschid pachetul larg. Stupoare. Priviri fugare de la unii la alții. În cutie, înghesuite unele într-altele, rânjesc strâmb douăzeci de vibratoare vesel colorate.
– Ce sunt alea colorate, așa?
– Doamnă, păi ce să fie… ați comandat… ăăă… patru, cinci, șase… cinșpe, șaișpe… douăzeci de vibratoare! De toate culorile sunt. Roz, mov și fucsia. Și un extinctor. A, nu, tot vibrator e și ăsta…
– Păi nu sunt ale mele…
– Ah, uite, sunt și două din astea strâmbe, așa. Cu ceva muțuțoi în vârf!
– Da, or fi, dar nu-s ale mele!!
– Da, doamnă, cum spuneți dumneavoastră… plătiți vama la ele cash sau card?
Îți dai seama fețe înroșite de râs?! Îți dai seama râs?! Realizezi cum se trezea doamna nevasta mea dragă, plecând ea cu mâinile pline cu cutia doldora de vibratoare roz, mov și fucsia?!
Băi, păi așa ceva nu vezi decât în filme!!!
Cum să refuz așa bucurie?! Am făcut comanda și m-am pus pe așteptat.
Așa nerăbdare n-am mai trăit de când plecam în excursie cu școala, de nu puteam să dorm în noaptea de dinainte!!
Controlam cutia poștală de două ori pe zi, de zici că aveam de primit vreo moștenire de la un unchi bogat din Congo!
Nu mai venea sărăcia aia de înștiințare și eu fierbeam!
Și până la urmă…
Stai că trebuie să mă întorc la filmare. Revin pe tema asta.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.