Pe o piață pe care Smart-Tv-urile dau din ce în ce mai tare din coate, în care Google Chromecast primește aplauze, Netflix năvălește în lumea întreagă și Roku începe să zâmbească larg și pe piețe din exteriorul SUA, Apple a dormit până acum.
Ei au reușit să transmită prin Apple-Tv-ul lor conținutul altor producători… dar n-au fost în stare să pună la punct un sistem de producție de conținut video propriu.
Asta se traduce, până la urmă, în vânzări mai slabe și la nivel de hardware (totuși, Apple a raportat pe sfârșitul anului trecut o creștere a vânzărilor de Apple-Tv).
Ei bine, se pare că oamenii încearcă să se pună pe treabă și nu singuri ci împreună cu Dr. Dre.
De altfel colaborarea dintre ei nu este nouă, Dr. Dre este implicat în planurile Apple Music.
Dr. Dre care este, sigur, un producător muzical important… dar care a fost implicat constant și în zona de producție video, iar în 2015 a produs Straight Outta Compton, un film inspirat după viața sa. [sursa foto]
La momentul ăsta zvonurile sunt că show-ul ar fi produs de Dr. Dre și susținut de Apple, dar… cine știe.
Noi – ca și consumatori – nu avem decât a ne bucura, concurența scade prețurile și, sper eu, translatează din piața de piratate către cea cu copyright. Iar asta ajută întotdeauna la creșterea calității produselor finale…
Pentru moment AppleTv-ul meu zâmbește din dulap, de când a intrat Netflix la noi nu mai folosesc altceva decât PS4…
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.