Posada. Accident. Sange.

Cred ca am zis pe blog c-am plecat vineri, de la Galati, direct la Sighisoara, nu?

Ei bine, ne intorceam de la Sighisoara. Am ales, din motive evidente, traseul Sighisoara-Brasov-Centura Ploiesti-Bucuresti.

Lapovita, noapte, Posada. Aproape de iesirea din trecatoare, dupa un viraj de 100 de grade la dreapta, vad bucati de plastic pe dreapta, bucatile destul de mari.

Apas hotarat frana, am vazut accidente in zona aia cat n-am vazut note de 10 in liceu.

Din pacate aveam dreptate. Un seria 5 a derapat, a rupt balustrada aia metalica de protectie de tot, a smuls si-un gard si… tot nu s-a oprit.

Dupa ce a rupt gardul si balustrada si s-a urcat cumva peste ea, s-a oprit cu laterala intr-un stalp, ramanand jumatate suspendata deasupra golului din dreapta. Se sprijinea cu laterala dreapta in stalp, era cu rotile din fata in aer, cu burta pe balustrada metalica si de la jumatate spre spate era suspendata in afara soselei, deasupra golului.

Noi am ajuns acolo la cateva zeci de secunde dupa ce s-a intamplat. Am depasit locul accidentului, am mai avansat vreo 20 de metri, am tras masina cat mai aproape de balustrada si m-am dat jos din masina.

Din momentul respectiv am intrat pe pilot automat, ca doar n-am facut de nebun cursul de prim ajutor organizat de Serviciul de Ambulanta Bucuresti (Cristi Grasu, ai avut dreptate, iar). SI-am facut cursul de doua ori, pentru ca  daca trecuta cand am sarit sa ajut pe cineva am ezitat la o manevra si nu mi-a placut (omul a scapat, dar faptul ca eu n-am fost sigur pe mine m-a deranjat, asa ca am facut si a doua oara cursul).

Revenind… ziceam ca am intrat pe pilot automat. In primul rand trebuia securizat locul, sa nu mai primim musafiri nepoftiti. Am luat triunghiul reflectorizant si l-am pus in spatele masinii. Intre timp a mai oprit un autoturism cu doi tineri (baieti, chapeau!) si unul dintre ei a luat triunghiul reflectorizant si l-a dus pana in prima curba, mai departe.

Intre timp eu eram deja langa masina, sa vad ce e. In masina fusesera patru persoane. Doua doamne si doi barbati.

Una dintre doamne, cea mai tanara, plina de sange, se misca pe langa masina. Era in soc, dar incerca sa comunice, deci era bine.

Am luat-o din drum si-am dus-o pe margine, la lumina, sa-i vad rana de la cap. Era o rana superficiala, de scalp, care dadea semne ca se coaguleaza. Am strigat dupa prietenul Rami, care ramasese la mine in masina.

Bun. Mai departe.

Soferul, barbatul tanar era in regula, doamna cealalta, mai in varsta, era in regula. Toti sub soc, cu totii vorbeau greu.

In masina, insa, in dreptul locului unde masina se lovise de stalp, usa dreapta spate, era barbatul celalalt, mai in varsta.

Parea lovit, nu se putea misca, avea si o carja in mana si se uita neputincios catre ceilalti, sa-l scoata din masina.

M-am uitat sa vad daca a venit langa mine si prietenul Rami… venise Andreea. Cu buzele stranse si cu o moaca speriata dar decisa, m-a privit cu niste ochi mari si mi-a zis:

– E sange dar ma tin tare, nu mi se face rau. Te ajut! Ce sa fac?

Am trimis-o sa aiba grija de ceilalti, sa-i ia din drum (in timpul asta masinile treceau, incetineau sa vada ce se intampla, mai faceau si-o poza – am vazut si flash-uri de aparate foto – si mergeau mai departe.

Am incercat sa vad daca masina, in pozitia aia ciudata in care era, avea sanse sa cada in rapa, sau daca e incotopenita bine in stalp. Parca nu se misca, am decis sa risc.

Intre timp a venit si prietenul Rami langa mine:

– Ba, daca e sange eu nu pot, mi se face rau!

– Stai langa mine si tine-ma de curea. Va trebui sa-l tragem pe om de-acolo.

Am pus un genunchi pe bancheta din spate si…

[trebuie sa plec acum, ma intorc mai tarziu si scriu continuarea]