Bună dimineața! Dă-i [play] și citește…
Ironică lumea asta a noastră… pe vremuri, atunci când Pământul avea încă teritorii virgine, zone neexplorate de om, întinderi imense de mister…
… pe vremuri, când oamenii erau puțini și mult mai simpli decât acum…
… pe vremuri, oamenii erau mai slabi, mai expuși…
… pe vremurile alea oamenii se ascultau, se ajutau, își împărtășeau sentimentele, trăirile și fricile…
… pe vremurile alea, când se călătorea mult pentru o simplă revedere, oamenii făceau eforturi imense pentru a fi împreună.
Acum am evoluat.
Suntem mai sofisticați, zice-se.
Am făcut tot ce era nevoie pentru a micșora distanțele.
Ne putem trimite mesaje oriunde, oricând.
Ne putem auzi și vedea în timp real cu oameni aflați pe cealaltă parte a Pământului… sau chiar din spațiu.
Putem ajunge în maxim o zi oriunde pe suprafața lumii noastre.
Suntem mai aglomerați și mai înghesuiți cum n-am mai fost vreodată pe lumea asta.
Peste șapte miliarde de suflete.
Dar suntem singuri cum n-am mai fost vreodată în istoria noastră.
Peste șapte miliarde de suflete. Singure.
Ne-am însingurat, ne-am îndepărtat unii de ceilalți.
Nu mai vorbim.
Doar transmitem lucruri, ce ne convine. Nu mai ascultăm nimic.
Nu ne mai ascultăm și, de fapt, nici nu mai e nimic de ascultat.
Laude.
Orgoliu.
Ură.
Ne-am inventat telefoane și calculatoare… dar ne-am omorât empatia.
Ne-am inventat mașini spectaculoase și avioane ultrarapide… dar am uitat să ne privim în ochi.
Ne-am inventat comunicarea la distanță… dar nu mai știm a ne saluta.
Da, sună dramatic. Nu asta am vrut, voiam doar să spun că simt că ne înstrăinăm și că… e păcat.
Și voiam să te îndemn să nu uiți azi să-i privești în ochi atunci când le dai binețe. Voiam să te rog să nu uiți să le zâmbești, de poți. Voiam să-ți spun că dacă te întâlnesc pe undeva sper să nu uit să te privesc în ochi și să-ți zâmbesc.
Pentru că suntem oameni. Și asta fac oamenii…
Să ai o zi bună! 🙂
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.