Patru ani de când am spus Da!. Eu cu vocea plină și mândră a unui bărbat care știe că ar trebui să fugă… dar îi este frică de socru… ea cu vocea ezitantă a femeii care știe că omul de lângă este un blambec gălăgios cu care nu prea te poți înțelege.
Patru ani de când lista cu chestiile cu care reușește să mă scoată din toate săritele s-a mărit la fel ca numărul de dosare DNA… iar lista de chestii cu care eu o urc pe tavan a devenit de două ori mai lungă decât Zidul Chinezesc.
Patru ani de când dimineața se uită la mine ciufulită toată și eu o iau la mișto… patru ani de când seara la culcare îmi spune că o să viseze pe altcineva, și eu o mușc de umăr. Ea țîpă.
Patru ani de când o cheamă ca pe mine. Și se vaită pe tema asta de fiecare dată când Domnul nostru îi dă ocazia.
Patru ani de când trebuie să-i aduc aminte că nu mai trebuie să răspundă la apelativul de Domnișoară ci că am făcut o Doamnă din ea. Tot nu înțelege…
Patru ani de când uit să pregătesc un cadou de aniversare… patru ani de când Andreea pregătește, la fel ca și anul ăsta, o supriză. Ca asta:
Patru ani de la nuntă. Opt ani de relație. Și mult râs. Dar nu numai… 🙂
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.