Am scris despre patriotism acum câteva zile.
În completarea mea a venit de la unul dintre cititori o piesă nouă de-a lui Nicole Cherry.
O piesă care, așa cum o să vedeți, n-a făcut foarte multe vizualizări.
De fapt, ca să spun ce-mi stă pe limbă… n-a făcut nici pe departe câte vizualizări merită.
Rihanna (nu sunt razna, nu le compar direct) a ajuns la aproape 8,5 milioane de vizualizări cu American Oxygen nu pentru că piesa e bună. Pentru că nu e. A făcut atâtea vizualizări pentru că le ilustrează lor istoria și zbuciumul într-un mod foarte bun, care pe ei îi atinge (da, și pentru că o cântă Rihanna).
Piesa Nicolei e bună. Și versurile sunt foarte bune. Și spune niște lucruri pe care sunt convins că mulți le-ar simți dacă nu s-ar încăpățâna să le dicteze moda cum să fie.
O piesă care merită să facă mult mai multe vizualizări. Și asta nu neapărat pentru piesa în sine și nici pentru Nicole.
Ar merita să facă vizualizări pentru psihicul românilor, pentru stima de sine, pentru iubirea față de locul care ne este casă.
Bravo Hahaha, bravo Doc, bravo Nicole!
Știi, primesc de multe ori întrebarea asta… Tu ești român?.
Răspund invariabil că… Da, sunt român.
Dar nu uit vreodată că sunt pe jumătate congolez. Pentru că prețuiesc amândouă moștenirile.
Și nici nu spun că sunt român din dorința de a avea și eu o casă, un loc, din dorința de a aparține.
Mă mândresc cu Eminescu, cu Vlaicu, Enescu… mă mândresc cu noi.
Spun că sunt român pentru că așa am fost crescut, aici am fost crescut, așa simt. Că n-am venit de milă și nici n-am rămas din lipsa unei alte variante. Varianta a fost Franța. Și merg la frații mei de-acolo. Mai am o soră în Spania. Dar în răstimp de zile mi se face dor de casă. De casa mea, de strada mea cu-n singur bec, de țara în care mi-am făcut un rost.
Și de-aia sper ca de la un moment dat să înțeleagă și românii că rușinea asta legată de România pe care o au mulți dintre ei, că discursul acesta negativist, pornirea asta de a-și vorbi țara de rău e una păguboasă.
Pentru că face parte dintr-o autosugestie pe care au îmbrățișat-o mulți… de prea mulți ani.
O autosugestie care – după ce că situația nu este obiectiv cea mai roz – înrăutățește starea de fapt.
Nu particip la concursul Cel mai patriot om de la scara lui, dar aleg să vorbesc despre asta. Nu mi-e rușine să vorbesc frumos despre România. Chiar dacă nu e deloc la modă. Ba, dacă stai să-i asculți pe mulți, este complet aut of feșiăn.
Și faptul că vorbiți atât de urât de România, cei care o faceți, vă face tot vouă rău.
Doar vouă. Nu mie și celor naivi și optimiști ca mine… noi vedem jumătatea plină. Sau, dacă vreți voi neapărat… sfertul plin. Sau optimea plină. Dar vedem și plinul, nu doar tristețea, amărăciunea, răutatea, mizeria.
Hai, s-aveți zi bună, ne vedem mai târziu pe-aici…
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.