Pam-pam! Gata, decizia e luată…

Nu vreau să-ți mănânc timpul aiurea, o să-ți spun pe scurt care-i treaba cu noul laptop.

Cel vechi, un partener care și-a făcut toți banii, a cedat după toate chinurile prin care l-am trecut.

Criteriile pentru cel nou:

  • greutate cât mai mică

  • consum mic și baterie care să-l țină viu mult

  • putere de calcul care să ducă fără probleme editare foto și video.

  • Windows*

Între noi fie vorba, am încredere moderată în ce declară producătorii despre propriile echipamente. Asta pentru că testele se întâmplă de cele mai multe ori în condițiile care le convin lor. Este, dacă vrei, aceeași poveste cu testele EuroNCAP. De-aia am încredere mai mare în recomandări de la umani și teste independente.

Am primit oferte de a testa și folosi produsele mai multor branduri, m-am simțit onorat, mulțumesc. Sincer să fiu, mi-a făcut cu ochiul și ceva de la Toshiba dar de data asta am ales așa.

În plus, au contat foarte mult sugestiile celor care și-au găsit timp să mi le acorde. Și pentru asta le mulțumesc.

Și ca să n-o mai lungesc, vă spun că am ales așa cum luam în calcul și cum m-au sfătuit mai mulți: am mers pe aceeași rețetă: Lenovo X1 Carbon.

Acum vă scriu de pe el.

Lenovo X1 Carbon_1

Cum e? Ca și corp este la fel, diferența de greutate dintre generația 1 și generația 3 este foarte mică, ăsta mai nou are 1360 de grame.

Materialele folosite sunt la fel de bune, ai putea jura că n-am schimbat utilajul.

Totuși, configurația asta este mai rapidă. Simțitor. Se simte mai ales la editarea video dar și la boot și deschiderea programelor.

În plus am un SSD de 500GB, nu de 160 cum aveam la cel vechi.

Și mai important, a crescut autonomia. Acum scriu textul acesta din avion, este 21:52, sunt la al doilea zbor și l-am scos din priză pe la 13:00. De atunci am butonat la el cam cinci-șase ore (dar din care doar vreo două legat la wi-fi).

Uite cât spune el că mai poate:

Lenovo autonomie

Ce-mi place mai puțin:

  • au modificat tastatura și au scos butoanele suplimentare de desupra ”F”-urilor. Probabil că e doar obișnuință dar la momentul ăsta le tot caut;

Lenovo X1 Carbon_3

  • nu mai are SD reader. Asta chiar m-a faultat, acum trebuie să duc după mine un SD reader extern;

  • nu are touchscreen. Păcat, chiar ajută mult.

În rest… se simte chiar ca evoluția unuia dintre cele mai bune laptop-uri pe care le-am avut vreodată. Rapid, extrem de silențios și ușor.

Da, costă ceva, dar când îl cari după tine chiar peste tot, îl pui să editeze fișiere HD și mai vrei și să te țină bateria mult… își face banii.

Dacă ne întâlnim vreodată și vrei să-l vezi… spune și se face.

Încă o dată, mersi frumos pentru sfaturi!

Sper să folosească cuiva ce-am scris aici…

 * Legat de Mac-uri am rezervele mele. Nu spun că-s proaste, ba chiar din contră, au punctele lor forte, dar – luând în calcul la ce folosesc eu laptopul – pentru mine Mac-urile sunt ușor limitate. Și foarte plicticoase, dacă-mi dai voie.

Nu te grăbi să-mi spui bălării… am avut patru în decurs de trei ani, încă am unul în familie (Andreea), le știu.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Robert
    • 08.10.2017

    – eu m-am bagat (gresit) la un Predator , foarte robust, construit ca un tanc, destul de performant, pot sa-l duc in 64 GB de RAM, si sa pun 2 SSD de alea noi tip card … mufe audio aurite , type-c , 3 USB 3.0 , gtx 970 , i7 6700 quad core
    – ce ma deranjeaza : nu face 60 (mil. ROL ) face 40 maxim , rama executata prost , am bleeding in 4-5 zone .. deranjeaza pe fond negru, in lumina difuza — HDD defect din fabrica — mi l-au schimbat , furaciune — din RAM — afara modelul asta vine din start cu 16 GB RAM , numai in ROMANIA cu 8 … MFCKERS …. bateria merge 3-4 ore, ce ai tu acolo e exceptional e in zona de tablete, tipul ala de baterie
    – imi pare rau ca n-am asteptat sa-mi aduca un Alienware cu i7 si gtx 1060 din America, mi s-a parut riscant transportul

    răspunde-i
  • Vali
    • 17.02.2017

    Este o alegere destul de buna …

    răspunde-i
  • […] cheamă Lenovo X1 Carbon și mergea beton până la un […]

    răspunde-i
  • Sebastian
    • 05.06.2015

    Salut Cabral. De cateva zile incerc sa gasesc un x1, i5, gen 3 cu touch dar nu gasesc.
    Tu de unde l-ai comandat ? Imi poti spune si un pret ?
    Multumesc

    • Cabral Ibacka
      • 05.06.2015

      Îl aveau acum câteva zile la emag, cam în configurația de care zici tu, și l-a luat un prieten după ce l-a butonat pe al meu…

    răspunde-i
  • Octavian
    • 24.04.2015

    Lenovo sunt cele mai bune 🙂 Toshiba si HP au ramas in urma !

    • Alex
      • 17.05.2015

      Defapt gresesti intr-un top mondial excluzand modelele pt gaming, Asus sunt pe locul 1 urmate de Hp iar mai apoi Lenovo, dar tinand cont ca este o firma romaneasca am ramas surprins si vad ca si romanasii nostri fac treaba buna si chiar sunt apreciati si in tara cat si in strainatate.

    răspunde-i
  • MM2
    • 24.04.2015

    Sa-l folosesti sanatos. Mersi pt impresii. Eu sunt cu IBM/Lenovo de peste 12 ani (user fara cunostinte avansate de informatica). Tocmai am inlocuit un W510 cu un T450. Mi-a placut mult X1 Carbon-ul dar pt ce imi trebuie mie s-a potrivit seria T mai bine. Iar cu Mac-urile nu am reusit sa ne atragem 🙂 Desi vad ca printre studentii mei cam 80% au Mac-uri si sunt incompatibilitati cu diverse aplicatii.

    răspunde-i
  • deco
    • 24.04.2015

    Super, sa-l folosesti sanatos. Sunt fan Apple, dar ca editor de carte lucrez mai bine pe un Lenovo ideaPad. Din gama Windows am mai avut Dell si Toshiba, dar Lenovo e pana acum lider in materie de fiabilitate si calitate.

    răspunde-i
  • George Enea
    • 23.04.2015

    Eu am un IBM (actualul lenovo) T42. E foarte antic, dar sunt foarte multumit de el.
    Si seamana extraordinar de mult cu noul tau laptop. :))

    răspunde-i
  • Cristinel
    • 23.04.2015

    cum sa scoata f-urile man, da aea de sus ce-s? doar ca ai volumul pus pe el si functia a doua e “f”-ul, da ala n.are cum sa-l scoata pentru ca sunt comenzi rapide de Windows 🙂

    răspunde-i
  • Alexandra Plumb
    • 23.04.2015

    Nu are SD reader in coltul din dreapta, cumva mai pe dedesubt? Nu cunosc date tehnice, dar din poze laptopul este exact ca cel pe care-l folosesc la birou. Zi plina, fara sa-l conectez la priza. Jos palaria!

    • Bogdan
      • 24.04.2015

      on: optiunea cu “fara touch” ti-ai ales-o tu, pentru ca versiunea top of the line are chiar multitouch

    răspunde-i
  • Loading...