Organizarea a omorât omul.

play și citește.

Suntem înnebuniți după control. Disperați. Iremediabil cramponați de gândul că e bine și neapărat necesar să ne controlăm viețile până la ultimul detaliu. Sau să murim încercând asta.

Ne sperie ideea de val, ne sperie gândul că nu ține de noi, a ajuns să ne îngrozească povestea aia cu go with the flow.

Ce ne mai place să ne organizăm… Ne pregătim vacanțele plătind avansuri cu trei luni înainte, amanetăm hotelul, plătim biletul de avion, rezervăm bucățica de plajă pe care ne vom încălzi oasele peste câteva luni.

Mi-aduc aminte că mic fiind visam să am un serviciu care să mă lase liber să plec de nebun atunci când mi se pune pata, oriunde mi se pune și care să mă ajute să am o mașină care să-mi placă și destui bani de benzină. Atât.

Și am ajuns în momentul în care îți pot spune cu siguranță unde voi fi peste două luni și trei zile, cu o eroare de 22 de minute, cu condiția să nu mor până atunci.

Cum e mai bine, știi?

Nu tânjești după un Gata, îmi bag picioarele, eu plec! …?

Să-ți bagi, pur-și-simplu, picioarele. Să anunți la muncă Bre, sunt în preaviz, v-am pupat! Și să nu credeți că plec la concurență… vara asta mă mut la mare cu cortul, mă angajez barman la o sărăcie de bar pe plajă, mă bronzez și fac dragoste cu a mea noaptea pe plajă!

Cred că și numai să ai curajul să rupi legăturile astea și prinzi niște aripi incredibile.

Bine, acum noi luăm în calcul că și confortul ne bucură… de-aia ne dorim o mașină mai mișto, o casă mai mare, un hotel mai de două prune. Îți place să stai bine, să miroasă a frumos, să fii regele propriului castel.

Desigur, în numele acestui confort noi ne-am atras singuri în capcane mortale. Ne-am luat credite, ne-am legat mâinile și sufletele cu sârma oțelită a ratei lunare, ne-am restrâns libertatea la  fă orice, du-te unde vrei, fii nebun… doar să nu uiți că pe 7 ale lunii ai de dat niște sute de euro.

Dorindu-ne mai binele ne-am înconjurat de lucruri palpabile, ne-am legat strâns încheieturile cu rate, ne-am întemnițat în zgârie norii de metal și de sticlă ai organizării și ne-am uitat libertățile, ne-am uitat spontaneitatea, ne-am abandonat impulsul de moment…

Unde este echilibrul? Cum ar trebui să fie? Cum e mai bine pentru tine?

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Cristian
    • 03.04.2014

    Uite aici… un pusti (pentru mine de 45 de ani) care mi-a demonstrat ca poti cu bani foarte putini sa-ti implinesti visul. De citit! http://www.autostopmagellan.ro/

    răspunde-i
  • Swiss_made
    • 01.04.2014

    Sa traiesti in prezent e unul din pasi. Cere ca acum sa te dedici complet a ceea ce faci. Indiferent despre ce e vorba. Inclusiv un booking pt o vacanta 5 stele peste 3 luni 🙂 bucura-te si traieste complet fiecare gest. Si spalatul unei simple farfurii poate fi un spectacol. zgomotul si atingerea apei, transformarea vasului intr-un obiect stralucitor..

    răspunde-i
  • Cronos
    • 01.04.2014

    detectez o urma de nostalgie amestecata cu 3 fire de revolta, o lingurita de oboseala si un praf de vise?

    Stimabile…pina si cautarea echilibrului…tot din clasa organizarii face parte… 😉 ….dar hai sa ma risc la un raspuns…

    Echilibrul ala de il cauti matale (alaturi de fix 7miliarde si ceva de alte sufletele) se afla exact in punctul in care TREBUIE si IMI FACE PLACERE au aceeasi greutate.
    Al naibii punct…mai ceva ca G ala…alergi pe tot parcursul vietii …nu neaparat sa dai de el, ci sa il mentii…

    Nu fa greseala de a-ti privi incruntat (sau nostalgic) visele, dorintele, asteptarile. Ele nu au fost, nu sunt si nici nu o sa fie corecte, gresite, exagerate, normale, etc. Ele pur si simplu Sunt.

    Nu poti apasa pe un buton si…ca prin magie…sa iti doresti ceva mai….accesibil, echilibrat….

    Fiecare dintre noi are constient sau inconstient creat in creieras un sablon a…ceea ce ar fi Bine, a fericirii, multumirii daca vrei.
    Iar sablonul asta are prostul obicei de a se schimba, a primi tuse de culoare, a pierde parti, a castiga dimensiuni…odata cu experienta de viata acumulata.
    Indiferent de faptul ca sablonul consta in a manca telemea cu ceapa alaturi de Miorita, sau a avea o casa cu piscina care da in marea in care se reflecta muntele de linga padurea in care e parcat Bentley-ul folosit pentru a ajunge la avionul XY073B….pentru a parcurge drumul intre Acum si Vis (dar si chiar pentru a te mentine in Vis)….Trebuie sa ceva.
    Trebuie sa mergi la job, trebuie sa faci un credit, trebuie sa dormi mai putin, trebuie sa ….multe…

    No, pe linga toti acesti Trebuie…fiecare are si o serie de Vreau (cu sensul de Imi face placere). Vreau sa lenevesc pina la 10, vreau sa citesc o carte la umbra nucului, sa ma joc cu copilul, sa pictez, ascult muzica, inteleg ce-o fi in capul deputatului meu, etc.

    Problema apare cand realizezi ca timpul o fi infinit pentru filosofi sau clerici…dar e al naibii de finit pentru tine. Si ca in unitatea ta de timp, nu incap toti Trebuie alaturi de toti Vreau…oricat te-ai chinui sa-i inghesui in cotloane. De uratii Trebuie nu prea poti sa scapi fara a primejdui Visul, pe dragutii Vreau e frustrant sa-i tot amani….

    si iote cum ajungi la reteta din primul rand :p

    No…in alta dezordine de idei….partea buna este ca uneori…mai des, mai rar…n-are importanta…dar uneori….pentru cateva clipe, Trebuie si Vreau ajung sa fie in echilibru …si pentru acele clipe…se merita 😉

    • Simona
      • 01.04.2014

      🙂 Ce frumos spus de Cronos…… Poate ca in goana de a acumula, uitam cine suntem, poate in goana de a avea, uitam sa fim…fiecare trebuie sa ne privim interiorul si sa ne gasim echilibrul…

    răspunde-i
  • lotusull
    • 31.03.2014

    Ma ia si pe mine uneori valul si ma trezesc prinsa in maruntisuri cotidiene. Cand realizez ca e asa, imi iau un bob de ragaz. Respir, ma linistesc, ma detasez, incerc sa-mi amintesc cine sunt, incotro ma indrept, care e sensul meu, ce ma bucura cu adevarat, etc. Si cand nu realizez – se mai intampla si asa caci uneori e ditamai valul 🙂 – atunci se intampla cumva, nu stiu cum, dar fie oameni dragi de langa mine ma trag de maneca, fie intalnesc te miri pe cine ce-mi spune te miri ce si asta ma pune pe ganduri, fie citesc ceva ce zbang imi aprinde o luminita in cap, etc. In ce priveste echilibrul, l-am gasit cu adevarat doar in mine si niciodata in ceva exterior.
    P.S. Eu sunt o norocoasa, lucrez cu copii si nu am cum sa uit prea mult timp de spontaneitate, de joaca, de simplitate, de mirare, de 🙂

    răspunde-i
  • Traian
    • 31.03.2014

    bine le mai spui, de cate ori am zis, gata, eu plec, nu mai ma intereseaza, o sa traiesc eu cumva. Si tot de atatea ori m-am razgandit..

    Se pare ca am uitat sa ne bucuram de micile bucurii ale vietii si ne-am privat singuri libertatea..

    răspunde-i
  • Ina
    • 31.03.2014

    Bine zici!!!! Ne-a acaparat atat de mult societatea!!! Am uitat sa ne bucuram de lucrurile marunte 🙁 de putin 🙁
    Insa…. nu stiu sa spun cum ar trebui sa fie!!! Eu incerc sa ma bucur de ceea ce am, cat am 🙂

    răspunde-i
  • stefi
    • 31.03.2014

    He he, cand eram „la ai mei” imi doream sa fiu homeless, macar pentru cateva zile… inca imi mai doresc..

    răspunde-i
  • Olimpia
    • 31.03.2014

    Cred ca este foarte greu sa tragi o linie. Dar cred ca inainte de a face orice, trebuie sa ai curajul sa-ti pui intrebarea: ce fac eu maine daca raman fara job? Si atunci poate nu te mai arunci la rate de sute la euro, poate nu-ti mai iei masini in rate. Poate incepi sa privesti viata cu alti ochi si cu mai multa responsabilitate fata de tine, in primul rand.

    Incepi sa traiesti simplu, cu bani economisiti, si fara credite pentru mofturi (vacanta, garderoba noua, masina luxoasa) ci doar pentru necesitati (casa, tratament clinic).

    Am citit un reportaj (eu sunt pe genul „conspiratiilor” si a nu crede ca totul este doar o coincidenta, cred in Dumnezeu, dar cred si ca unii se cred mai buni decat Dumnezeu) si in acel reportaj, incuraja oamenii sa cumpere/sa investeasca in aur/argint. Monedele nu au nici o siguranta, se devalorizeaza, dispar. Insa aurul si argintul nu isi pierd niciodata valoarea.

    Poate ar trebui sa privim cu responsabilitate, teama, dragoste in ochii familiilor noastre, intrebandu-ne ce anume vrem sa construim? Cel fel de viata vrem sa avem? O povara? Teama de ce ar putea aduce maine?

    Poate ar trebui sa invatam sa economisim (si crede-ma asta este un concept tot mai rar intalnit la cei de varsta mea, cand spun asta, unii dintre cunoscutii mei spun ca este imposibil). Usor nu este insa daca nu facem sacrificii, si daca poate nu renuntam la bluzita aia faina roz, cu bulinute, s-ar putea ca intr-o zi sa avem o garderoba frumoasa, dar o viata intoarsa pe dos.

    Nici celui care decide sa traiasca „sarac” nu-i este usor sa ia decizia asta, insa este o decizie care aduce fericire.

    răspunde-i
  • Mai binele este dusmanul binelui, asa imi scria diriginta pe lucrarea de 7 pagini cu care vroiam sa o impresionez….N-am credite, n-am bani ceruti imprumut de la familie sau prieteni, intotdeauna m-am intins cat mi-a fost plapuma. A fost o perioada cand ne-am permis all inclusive la 5 stele, acum nu mai e aceeasi situatie, dar nu m-apuca plansu’ din cauza asta. Asta a fost bine pentru familia mea.

    • david
      • 31.03.2014

      si binele e dusmanul mai binelui 🙂

    răspunde-i
  • Erich
    • 31.03.2014

    Cabrale, merci pentru post. Simplu spus dar atat de adevarat. Parca e desprins din Erich Fromm „To have or to be”. Ma intreb, chiar si fara rate, cati oare avem curajul, luciditatea (sau nebunia) de a-si baga picioarele si a refuza societatea asta. Ne vindem atat de usor sufletul confortului. Un exemplu, poate incomplet, e Grigori Perelman care a refuzat medalia Fields si destui bani, desi traieste intr-o saracie lucie.

    răspunde-i
  • Loading...