Oprește-te. Privește. Mângâie.

Apasă [PLAY] (sau LISTEN IN BROWSER dacă ești pe telefon) și, de ai timp, citește. Dacă nu… măcar ascultă piesa, e mișto rău.

Oprește-te o secundă, te rog. Oprește-te, respiră și ridică ochii la ea.

Te rog, stai. Stăpânește-ți respirația și privește-l în ochi.

Nu mai crede, nu mai trage concluzii, nu mai pleca de la presupuneri… ridică ochii și privește în ochi. Ia-ți o secundă și fă-o cadou cuiva la care ții.

Nu ne mai vedem durerea pentru că nu ne mai privim.

Nu ne mai simțim sufletele… pentru că nu mai avem timp să ne gândim la ele.

Alergăm prin viață privind prin lentilele distorsionate ale prejudecăților.

Când realitatea ne stă în față.

Când prietenii care au nevoie de ajutor ne stau la o lungime de braț sau la un sigur telefon distanță… doar că n-au puterea să urle că le e greu.

Oprește-te din ce faci, sugrumă-ți egoismul pentru o secundă și privește omul de lângă tine, omul la care ții.

Sunt șanse mari să aibă nevoie de o mână de ajutor. De o simplă îmbrățișare. De umăr pe care să se lase. Sau doar să-mi spui o vorbă bună.