Frumos animal, Omul. Daca te iei dupa picturile lui, dupa poezii, dupa muzici si dansuri… ai tendinta sa-l aplauzi si asta dupa ce-l cocoti undeva pe-un piedestal inalt, de cristal.
Daca ii auzi idealurile inalte, daca-ti apleci urechea la declaratiile lui altruiste si la vorbele alese… te pleci cu fruntea de pamant in fata Omului, ca merita.
Dar la o privire doar cu un gram mai atenta vezi cum Omul arde si imbacseste aerul planetei pentru a se incalzi si plimba, asta in timp ce dinti de metal slobozeste peste plamanii aceleiasi planete, si-apoi usca acele degete mari de lemn botezate copaci si-i face foc sau adapost.
Vezi omul cum lat de metal arunca pe dupa gatul oceanului, il secatuieste de orice-i viu si-l otraveste cu toate scarbele…
Vezi cum omul pisa balti de acid in timp ce din munte smulge bucatele de metal galben, alb sau argintiu, cum gaureste pamantul pentru a se adapa si cum aglomereaza betoane si fier laolalta pentru a-si construi orase in care sa se simta captiv.
Aer, apa, pamant, foc… pe toate omul a pus piciorul si cu toate se sterge pe talpa bocancului, indiferent la jegul in care a ajuns sa traiasca, privind hamesit catre alte lucruri pe care el, animalul suprem, sa si le ia in posesie.
Un singur lucru nu a reusit si nu va reusi omul sa stapaneasca niciodata. O singura resursa nu va putea fi tarata in slujba omului. Una dintre putinele forte nepervertibile de catre om este el, Soarele.
Nu vom avea niciodata puterea sa taram soarele si sa-l infigem pe un stalp, sa ne serveasca exclusiv noua.
Si Slava-Domnului ca nu putem face asta… pentru ca la cat suntem de prosti… am face-o!
[foto: cabral.ro / Nikon D7000 + Nikon 50mm]
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.