Oamenii sunt cheile.

De multe ori, atunci când vine vorba de succes, se uită oamenii către mine și spun că Uite, al nostru a avut noroc în viață!.

Ăăă… da, nu pot spune că pân’ acum am fost vreun ghinionist.

Dar norocul despre care vorbim nu e că mi-a pus vreodată cineva ceva gratis în brațe.

Norocul este că am avut șansa să lucrez cu oameni foarte, foarte, foarte buni.

Simpatici? O să râzi, doar o mică parte dintre ei sunt ceea ce oamenii ar denumi indivizi simpatici.

Ba mulți dintre ei sunt chiar ciudați. Ciufuți. Cu toane. Dificili.

Dar e irelevant cât de dificil este omul, dacă tu ai puterea și iscusința de a găsi cheia în a lucra cu el.

Și dacă ajungi să lucrezi cu un om într-adevăr bun, deștept, cu har… apăi, boss, oricât de tălâmb ai fi, se prinde ceva și la tine!

Ăsta a fost norocul meu.

Acum 19 ani am intrat în familia Pro. Înainte de asta am avut emisiuni la Antenă și la Prima. Încă de pe vremea aia am prieteni cu care ajung să lucrez și astăzi cu aceeași plăcere și cu aceeași mulțumire că au rămas la fel de mișto și de iscusiți.

Cât despre Pro… ca să-ți explic și poza… în imagine îl strâng în brațe pe Adrian Batista.

Un băiat.

Băiat era și-acum 18 ani, când am făcut prima emisiune împreună.

Ne-am contrat ca chiorii, susținându-ne fiecare părerile și convingerile. Și-am învățat (unul de la altul, sper… nu doar eu de la el), cu toate că eram foarte tineri și de-abia înțelegeam cum se iau în televiziune șuturile și palmele după ceafă.

Ei, după ani și ani, continuăm să lucrăm împreună, atunci când se poate.

Și mi se pare tare, foarte tare, că unii oameni evoluează constant, se dezvoltă, se transformă în versiuni mai bune ale lor.

Și cred că fix oamenii mișto sunt cheile către mulțumirea de a deveni și tu mai bun.

Să ții cât mai strâns în jurul tău oameni de la care ai de învățat. Și cu care poți crește.

Că singur sau în anturajul greșit, tot ce poți face este să bați pasul pe loc. Sau să dai în spate…

Batisto, mă bucur, mo, că trec anii așa peste noi!