Înainte de orice… dă-i un [play]. Ajută.
Respiri greu. Te-apasă pieptul, te doare carnea.
Amețeală.
Oboseală cronică. Nisip în ochi, o stare de greață nedefinită.
O zi din acelea. O săptămână de-aia.
Oribil.
Îți găsești un loc din casă unde să te pui și să ocupi cât mai puțin spațiu.
Refugiu.
De asta ai avea nevoie, de un refugiu.
O pereche de brațe și-un piept în care să te cuibărești.
Nu vrei vorbe, mai mult te amețesc.
Vrei un fundal muzical și-un loc de cuibăreală, un refugiu care să te ascundă de lumea gălăgioasă care ne stoarce pe toți de ce-avem mai bun.
Repiri greu. Te-apasă pieptul, te doare carnea.
Dar tu știi că nu e asta.
Ce te arde cel mai tare e pus undeva în capul pieptului, e un fel de arsură nelocalizată clar… că dac-ai fi putut s-o localizezi ai fi smuls-o afară demult.
Arde acolo, constant, insistent.
Arde și mai tare când te gândești la asta.
E greu? Da, știu cum e.
Și nici n-ai ce-i face. Acum n-ai ce-i face. Pentru azi cărțile sunt făcute.
Promite-ți că mâine va fi mai bine, pune-ți un pahar de ceva, lasă muzica să curgă și încearcă să adormi.
Mâine va fi mai bine.
Promit.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.