O poveste de om cu sufletul greu [guestpost]

Comentarii

• Catalin Zălog

  publicitate

  Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

• lorena

  • 01.02.2015

  Am avut multi caini dar doar un prieten! Fiind un copil crescut la tara am avut multi caini prin curte, insa nici unul al meu, fiind singura la parinti tanjeam dupa cineva sa umple golul unui frate/sora, situatia financiara a familiei mele nu era prea stralucita , eu fiind nevoita sa fac naveta pentru a ajunge la liceul unde invatam. Eram clasa a 12a iar lunar imi decontam abonamentul de autobus pentru a imi face unul nou… Nu voi uita niciodata bataia pe care am luat-o mintindu-mi parintii ca nu vroiau sa ne dea banii pe abonamente( cum am spus mai sus situatia financiara era oarecum critica), am pastrat banii pe doua luni de abonament undeva la 400ron si mi am cumparat cu catelus, un canish de talie medie negru si micut cat un pumn… L am adus acasa spunandu-le alor mei ca l-am primit cadou ( se intampla cu o sapt inainte sa implinesc 18 ani) era cea mai frumoasa si dulce fiinta pe care am vazut-o , practic a fost dragoste la prima vedere, era fetita si fiind neagra si lucioasa i-am pus numele Shiny . orice faceam faceam cu ea, era un catelus atat de ascultator si de destept insa plin de personalitate, era geloasa, te trata cu spatele daca nu ii convenea ceva… Astfel a devenit cel mai iubit membru al familiei( chiar daca ai mei la inceput se uitau urat la mine , descoperind ca am platit pentru ea) a fost primul catel rasfatat si tinut in casa( ai mei nu erau de acord cu animale in casa, insa shiny era irezistibila, ne avea la labuta pe toti) dupa un an s-a imbolnavit, mi s-a zis ca avea un fel de cancer, am urmat tratamente si tratamente plangeam langa ea cu noptile, apoi si-a revenit , mai tarziu am plecat din tara , nu am putut sa o iau cu mine insa aveam sa ma intorc dupa ea… Planurile nu merg asa cum vrei mereu asa ca a trebuit sa astept cel putin un an pana sa ma intorc, nu am facut-o , in decursul acelui an a murit, mama imi spunea ca a facut puisori si apoi dupa ce a terminat de alaptat s-a stins, mi-a spus ce de cand am plecat era mereu trista ,nu manca, doar statea in locuri retrase uitandu-se mereu spre poarta, sau zgaria cu gherutele in usa camerei mele pana era lasata inauntu se aseza pe patul meu si statea acolo ore intregi, astfel prietenul meu cu ochi calzi si plini de dragoste s-a dus… Am plans 2 saptamani, dar inca imi e dor de ea, de codita ei jucausa, imi e dor sa ma astepte acasa… Am fost acasa dupa un an de le moartea ei… Sincer nu mai era acasa… Lipsea cineva important, lipsea fiinta ce ne aducea zambetul pe buze atunci cand eram incarcati de problemele vietii cotidiene… Au trecut 3 ani de atunci, nu mi am mai luat un catel pentru ca mi a fost teama de perderea pe care am suferit-o, desi imi doresc unul… Am intalnit oameni care nu inteleg impactul unui caine asupra vietii tale, eu l-am inteles… Am avut doi ochi umezi ce s-au stins din cauza mea…

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• Mihai

  • 19.11.2014

  In primul rand Cabral iti multumesc inca o data pentru postul tau si pentru ca am putut sa retraiesc multe din momentele bune si mai putin bune traite alaturi de piticul meu.
  Voua, celorlalti, vreau sa va multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru gandurile bune!!! Este stransa aici o gasca de oameni speciali.
  Intorc spre voi aceleasi ganduri de bine de zeci de ori!

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• George

  • 15.11.2014

  Si tu m-ai facut pe mine desi stau la coada incojurat de multi oameni. Sunt bune povestile, ne aduce aminte cine suntem si ce fericiti ar trebui sa fim. Succes prietene

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• Andreea

  • 14.11.2014

  Emotionant!

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• Adriana

  • 14.11.2014

  Pentru ca nu pot sa nu completez povestea lui Rall,catelusa ei a fost mama catelului meu, Puffy..cel mai frumos si mai iubit prieten pe care l-am avut si il voi avea vreodata..prieten care s-a stins anul trecut pe 30 noiembrie, in urma unei tumori la botic..prieten care avea 12 ani, care mi-a fost alaturi de la 10 ani..numai cine nu are un animal de companie sau cine nu a trecut prin asa ceva , nu stie cat de dureros este..ce gol ramane in suflet..ce dor..”eh, lasa ca iti iei altul”spune lumea..nu este asa de simplu..in august 2013 a facut prima criza de epilepsie..m-am speriat atat de tare, am crezut ca l-am pierdut..dar si-a revenit, am mers imediat la veterinar, nu stiam ce se intamplase cu el..mi-au spus ca este epilepsie si ca va trebui sa ii dau fenobarbital zilnic pentru a rari episoadele de epilepsie,nu pentru a disparea.tot atunci mi-a spus ca in rest, totul este foarte bine si ca la cei 12 ani ai lui este sanatos si ca va trai cu usurinta pana la 17 ani..m-am bucurat atat de tare, insa bucuria nu avea sa tina mult..intr-o luna, i-a aparut o rana pe buza inferioara..am mers la veterinar din nou, crezand ca este o „buba”..asta a crezut si medicul, mi-a recomandat o crema cicatrizanta care nu a avut niciun efect..prin octombrie am mers din nou la cabinet pentru ca rana nu se vindecase ,din contra, se agravase..atunci mi-a spus ca este cazul sa facem o biopsie, sa nu fie cancer..am inceput sa plang si sa ma gandesc la ce era mai rau.am facut biopsia dupa care am asteptat exagerat de mult rezultatul,sunam in fiecare saptamana la cabinet fara niciun raspuns..cand intr-un final a venit rezultatul biopsiei, la cabinet era un alt medic mai in varsta, care mi-a confirmat diagnosticul: cancer, carcinom mai exact..am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare..m-am abtinut sa nu plang si am intrebat ce sanse are, ce putem face..dupa ce mi-a explicat despre citostatice si interferon cu niste preturi destul de piperate,i-am spus ca nu stiu daca pot suporta costurile, ca trebuie sa ma consult si eu cu parintii mei..si am intrebat ce se intampla daca nu il tratez..raspunsul lui mi-a provocat scarba :”pai se mareste tumora pana cand nu mai poate manca si moare de foame sau il eutanasiem, cand va hotarati va astept, la revedere” . am plecat imediat si am mers la cabinetul la care Rall a tratat-o pe Bety, sperand la un alt rezultat.acolo am gasit niste oameni care intr-adevar iubesc animalele si care nu vor doar sa te jecmaneasca de bani..care mi-au spus ca mai putem prelungi fara suferinta viata lui Puffy..si asa a fost..un an de zile i-am dat pe langa fenobarbitalul pentru epilepsie niste antiinflamatoare si niste injectii care au ajutat la incetinirea dezvoltarii tumorii..un an in care a mai fost langa noi, intr-adevar destul de greu..cu multe crize de epilepsie la 3-4 dimineata..cu tumora care supura si emana un miros urat..il curatam zilnic si ura acest lucru , saracul..dar nu m-am indurat sa il las..inevitabilul insa s-a produs, a inceput sa nu mai manance si din momentul acela m-am gandit la eutanasiere..nu voiam sa il las sa moara de foame..nu mai avea niciun chef de nimic, doar zacea si ofta..suferea si el..si eu vazandu-l asa..nu am avut puterea sa merg cu el la veterinar, s-a dus doar tata insotit de prietenul meu..mi-am luat adio de la el cand au plecat de acasa..nu am oprit nimic de-al lui,nu am putut..am vrut sa aiba cu el, acolo, jucaria,lesa,castronul de mancare..tot..nu-mi vine sa cred ca pe 30 noiembrie se face un an de cand nu mai este..si nimic nu poate umple golul lasat de el..candva poate va exista un alt catel..care nu va fii niciodata Puffy dar va alina golul imens ramas in inima..e foarte greu si dureros..pur si simplu pierzi o parte din tine pe care nu o mai recuperezi niciodata..

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• Rall

  • 14.11.2014

  E foarte dureros, e groaznic si nedrept…pe 3 nov s-au facut 3 ani de cand catelusa mea pe care o aveam de la 12 ani, s-a dus…nu a rezistat operatiei de inlaturare a tumorei mamare. Avea 13 ani si niciodata nu ma gandeam ca eu ma facusem mare, pe cand ea imbatranea. Era la fel de zapacita si jucausa ca in ziua cand o adusesem acasa, temandu-ma de scandalul pe care urma sa-l faca tata.
  Tata pe care l-am vazut prima data plangand pentru catelul pe care nu a vrut sa ma lase sa-l pastrez cand eram copil, acum plangea la fel ca noi.
  Casa noastra a devenit brusc lipsita de suflet si culoare si evitam sa ma mai duc in weekenduri sa-i vizitez pe parinti pentru ca multa vreme m-am abtinut sa nu plang cand coboram din tren si-l vedeam pe tata singur pe peron fara zurlia mea cu parul cret cautandu-ma printre calatori.
  Dupa un an jumatate, intr-o seara urata din februarie, inainte de ziua mea si inainte de ceea ce trebuia sa fie si ziua catelusei mele…am avut un vis in care ma plimbam cu un catel pufos si crem invelit in fular intr-un taxi…in vis stiam ca e ea si chiar ii spuneam pe nume. Cand m-am trezit, m-am trezit cu ochii in fotografia ei si am inceput sa plang…dar in acea zi la ora pranzului, intorcandu-ma de la cumparaturi l-am gasit pe fratele meu in fata scarii cu un ghemotoc crem cu ochii de lapte, invelit in fularul fratelui meu si carat de la romana cu taxiul pentru ca era foarte frig. Nu mai trebuie sa spun ca m-am inteles din priviri cu fratele meu si l-am pastrat. L-am chinuit vreo luna, il lasam singur acasa si-l gaseam seara ascuns dupa canapea si plangand. Apoi l-am dus la ai mei si l-am „uitat” acolo in ciuda protestelor tatalui meu care nu mai vroia alt caine. Simtea ca o tradeaza pe Betty. Insa au trecut aproape 2 ani de atunci si Toby, un veritabil metis luat de fratele meu de la un tigan care cersea cu el in brate la romana, ne umple golul lasat de Betty. Cert e ca pe undeva, e labuta ei la mijloc…inclusiv visul ala, faptul ca Toby are fix aceleasi obiceiuri si locuri ca si ea, ca ne iubeste groaznic de tare si sufera cand e cineva bolnav, ca m-a simtit cand eram foarte trista si tot weekendul s-a jucat cu mine, m-a facut sa rad in hohote cand imi venea sa plang, stie la fel ca ea ce te doare, cand te doare si se aseaza fix pe locul ala, inclusiv in capul tau :))
  Ma scuzati ca am scris atat dar m-a luat valul amintirilor si am uitat ca de fapt as vrea sa-i spun lui Mihai ca oricat de trist e acum, oricat de groaznica pare viata fara catelusul tau, la un moment dat, vei primi un semn ca de fapt, el nu te-a parasit decat fizic. Sa nu ignori semnul ala…

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• Monica

  • 14.11.2014

  Fetita mea a primit cadou un ciufulit mic auriu cu manusi albe pe nume Melek./ Un zapacit pufos si iubaret.Se spune ca desi catelul ii iubeste pe toti din familie el are numai un stapan si in cazul nostru a fost aleasa fetita mea. Nimic nu facea fara prezenta pufosului ei prieten. Acum doi ani in vara Melek a fost spulberat de o masina pe trecere chiar in fata mea. Mai aveam un picut si ajungeam e celalat trotuar si animalutul mi-a luat-o inainte si asta i-a fost fatal, Soferul a crezut de cuviinta ca e normal sa treci prin fata pietonului si ca pufosul, desi l-a vazut de hat, nu merita atata osteneala incat sa opreasca.Pentru o clipa am crezut ca mai e o sansa pt el, insa in drum spre doctor mi-a murit in brate. Nu pot expprima in cuvinte ce am simtit in acel moment. Nu stiu ce ma durea mai tare, moartea animalutului sau faptul ca fetita va veni din tabara si va trebuii sa ii spun ce s-a intamplat cand nu il va mai gasi pe Melek..Sincer va spun ca nu am avut curajul sa ii spun ca prietenul ei patruped a murit ea si acum stie ca s-a pierdut si altcineva ii este stapan..

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• Cris Mary

  • 14.11.2014

  Si acum il iau pe Mojo al meu, care e un labrador retriewer, in brate si il dragalesc mai mult si il iubesc mai mult. Sunt o minune si daca ar avea grai cred ca am fi uimiti de bunatatea si iubirea sincera pe care ne-o ofera.

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• lotusull

  • 14.11.2014

  @ Mihai, uite, sunt momente in care cuvintele, oricat de mult le-ai cauta pe cele mai potrivite, nu vin. Si atunci ramane prezenta. Acea prezenta buna, calda, intelegatoare. Ceva ma face sa cred ca, asa cum simt eu, mai simt si alti cititori. Adica sunt, suntem aici. De multumit, eu iti multumesc – ptr ca ai impartit povestea ta cu noi – asa mi-am reamintit de ceea ce conteaza cu adevarat. Sa fii bine, sa-ti fie bine.

  • Crisu

    • 15.11.2014

    Subscriu @Lotusull

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• simona florina

  • 14.11.2014

  ma umflu de plans:( animalele sunt mai intelepte decata pessoaneld

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• Loading...