O lume ca o pădure rece, iarna. Copaci mulți. Dar goi, singuri și triști…

Dă-i [play] și citește…

Nu vom fi mulțumiți niciodată. Nu vom simți mai mult de câteva secunde de fericire.

Orice am face, orice ni s-ar întâmpla… nu ne vom putea declara fericiți pe o durată lungă.

Așa suntem noi, oamenii.

Unii dintre noi, cei mai deștepți, reușesc măcar să realizeze că sunt fericiți atunci când sunt. Ei vor simți din plin cele câteva secunde de grație, puține la număr, ce trec de cele mai multe ori pe lângă noi fără să le conștientizăm

Ceilalți, cei mulți, nici măcar atunci când au motiv să se bucure nu o fac.

Aleargă amețiți după cai verzi pe pereți, așteptând să câștige la loto, să moștenească o casă, să facă dragoste cu trei femei tip Playboy în același timp, să aibă o mașină care să sucească gâturile la găini per stradă.

Astea sunt dezideratele, vrem să avem, nu să fim.

Astea sunt dezideratele, majoritatea lor imposibil de atins.

Și nu spun imposibil pentru că ar fi greu să ai o mașină extraordinară, să-ți iei o casă wow! sau să convingi trei cucoane să vă jucați de-a perpetuarea speciei.

Nu, nu e imposibil.

Doar că pentru a ajunge acolo trebuie să faci niște lucruri.

Să fii dispus să muncești. Să fii dispus să sacrifici alte lucruri. Să vrei să tragi cât trebuie pentru a ajunge să-ți iei chestiile alea care crezi tu că te vor face fericit.

Sunt unii dispuși, adevărul este, dar nu să muncească.

Sunt dispuși să fure. Sau să-și vândă trupul, visele, sufletul.

Vrem să avem, nu să fim.

E alegerea lor. O autocondamnare la nefericire cu final așteptat.

Sunt un unul. N-am avut niciodată pretenția că sunt mai bun. Sau că fac lucruri mai bune decât ceilalți. Ba chiar din contră.

Încerc doar să minimizez ce-i mai trist în viața mea și să fac să-mi pară cât mai frumos ce e frumos.

Mulți dintre ceilalți se chinuie parcă să facă exact invers. Își ignoră fericirea, vorbesc doar despre ce-i rău, îi vorbesc pe ceilalți de rău, văd și subliniază doar ce-i rău.

E ca o cursă nebună pentru a găsi răul.

Și-apoi mor.

Amărâți, înverșunați, singuri.

O lume ca o pădure rece, iarna. Copaci mulți. Dar goi, singuri și triști…

Padurea in iarna (1 of 1)

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • valeria
    • 31.01.2016

    Da, suntem corpuri, nu suflete. Si ca sa nu mai vedem asta, ironic sau nu, incercam sa ne acoperim cu lucruri sau alte corpuri. Si atunci vrem sa “avem”.

    răspunde-i
  • Maria
    • 31.01.2016

    Iarăși articolul tău m-a dus cu gândul la unul de-al meu.
    Am avut o perioadă în care am plecat destul de mult din țară și într-o zi, cineva s-a manifestat în sensul că “ce viață am, ar vrea și ea!” Era o amică și știu că nu a spus-o cu răutate, ci din dorința de a-și permite și ea să călătorească, pentru că îi place. I-am explicat ce se află în spatele acestor ieșiri dese, câtă muncă, grijă și transpirație era, câți ani în care nu-mi permisesem nici măcar să merg la mare în România. Plus alegeri diferite: eu n-am avut mașină, deci 0 costuri, n-am luat credite etc… Eram antreprenor de vreo 12 ani și trăsesem la șaibă de-mi săriseră capacele….. După ce i-am povestit despre mine, a ajuns și ea la concluzia că nu e bine să-ți dorești ce are altcineva că nu ști ce se ascunde în spatele “ceva-ului” plus că poate nici nu poți să faci aceleași sacrificii sau alegeri. E bine să credem doar în visele proprii și să muncim la a ni le realiza, e singura metodă în care avem parte de satisfacție și bucuria de a le fi-mplinit. Nu contează doar destinația, ci și drumul până la ea, cum îl parcurgem, să ne priască….

    răspunde-i
  • Alina
    • 31.01.2016

    Si când te gândești că cei care aleargă după cai verzi, consideră că doar aşa evoluează, e şi mai trist. Viața e un miracol, cu rele, cu bune. Eu sunt bine în schimb, pentru că “bucuroşi le-om duce toate…” e motto -ul meu. Mulțumesc, Omule, pentru post-ul ăsta, îl iau ca pe un reminder. 🙂

    răspunde-i
  • George
    • 31.01.2016

    Problema este ca nici măcar când ai tot ce -ți dorești nu te bucuri de viata pentru ca, a fi nefericit a devenit un stil de viață.

    răspunde-i
  • chitziman
    • 31.01.2016

    Da le zici nu gluma

    răspunde-i
  • Loading...