O dimineața în Deltă

V-am povestit deja despre Green Village. Acolo, într-o seară am spus cu jumătate de gură că mi-ar plăcea să trag niște cadre la răsărit.

Oamenii n-au zis pe loc nimic, au verificat cu bărcile și barcagiii pe care-i aveau a doua zi pe tură și după vreo două ore mi-au spus că se face.

– Ce se face?

– Șutingul matale. Poze ai vrut, poze ai.

Dis de dimineață mi-am luat aparatul și două lentile și m-am suit pe barcă.

Toată noaptea am visat cum soarele își întinde mâinile și cască, ieșind vesel din mare, cu fuioare de ceață misterioasă învârtoșate în barbă… m-am visat pe mine trăgând cadre spectaculoase pictate într-un galben/portocaliu incendiat de roșu, cu ceața – explozie de textură și culoare, peste cerul care…

Care ciuciu! Pic de soare! Și nici ceață. Ce galben – portocaliu – roșu incendiat, ce textură… nada!

Dar am tras câteva cadre care-mi plac…

Locurile în care am ajuns au fost hotărâte de barcagiu, l-am lăsat pe el să mă ducă (în zona din imediata vecinătate a resortului, în maxim 90 de minute am fost înapoi în pat).

În primul rând m-a dus la gura de vărsare, să privim pescarii la treabă…

Ne-am lăsat învăluiți de o liniște suprarealistă, întreruptă doar de plescăitul vâslelor sau de mârâitul motorului…

Oameni hotărâți, pescarii… salutau din mână și-și vedeau de treabă.

Gesturi sigure, fără ezitări și fără balete inutile…

Vânt slab, valuri deloc, se auzeau de la mulți metri zbaterile peștilor…

În stânga noastră, pe limba de nisip, doi cai leneși  au mers până la mare.

Apoi am plecat de la gura de vărsare, am intrat pe canalul din spatele resortului. Acolo l-am întâlnit pe Curiosul Tom. Înfășurat în propria coadă, se uita atent la noi de pe malul apei.

În apropiere, ascunsă de vegetație, o locuință de vară…

Și-un unchieș, mai bătrân defel, se lupta cu ceva năvod prins în stufăriș…

Și-am ajuns la ea. Uitată de vreme – dar nu de rugină – prinsă în vegetație, victimă sigură a aparatului oricărui turist care are un barcagiu destul de răbdător încât să i-o arate… stătea epava.

Detalii ce nu spun altceva decât că timpul trece…

Am avut răbdare să stau și să trag multe cadre aici, în timp ce barcagiul ne povestea istoria tristă a dormitorului uitat de vreme și de oameni… dar nu vreau să te plictisesc. Mai pun doar două fotografii…

Apoi am luat-o încet înapoi, ideea că vine micul dejun a câștigat lupta cu aparatul foto… 🙂

Dar am mai tras ceva, așa, pe fugă…

Și asta…