În biserică la noi sunt mai multe bariere.
În primul rând, pentru cei care nu sunt familiarizați, e greu să înțeleagă ce povestește preotul. Pentru că nu vorbește… dar nici nu cântă. Litania este frumoasă de multe ori, dar depinde… și de preot… și de urechi.
Apoi ai bariera gesturilor. Preotul face o mulțime de gesturi, fiecare cu o semnificație anume. Dar majoritatea celor care ajung la biserică în momentele populare… se uită de parcă văd un dans abstract.
Cel mai simpatic mi se pare când văd privirile oamenilor care nu știu care-i mersul cu crucile. Când îți faci cruce? La ”Amin!”? La ”Doamne-ajută!”? La ”…și ne iartă nouă păcatele noastre…”?
În afară de momentul când se închină preotul, și-l copiază pioși, se uită creștinii noștri în stânga și-n dreapta, așteptând un semn divin, să știe cânt să-i mai tragă o cruce.
Și-atunci când unul ia inițiativa… se crucește jumătate de biserică, mulți dintre ei nefiind siguri dacă ar trebui sau nu. Dar… vorba aia, o cruce-n plus n-are cum să facă rău…
Și să nu mă înțelegeți greșit… spun cele de mai sus vorbind mai ales despre ai mei, nu critic pe nimeni… spun doar că ar fi bine dacă am rezolva cumva întrebările astea de genul ”Mersul la biserică for dummies”.
Cât despre slujba în sine… sunt preoți pe care-i ascult mut. Ori pentru că vorbesc foarte frumos, ori pentru că reușesc să cânte de te fac să uiți de toate… e un preot la Izvorul Tămăduirii – Mavrogheni cu o voce baritonală atât de profundă că a făcut liniște printre noi de Paște.
Totuși… n-am văzut râs mai mare decât la slujba din video-ul de mai jos. Așa enoriași zâmbăreți… mai rar!
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.