Dă-i [play] și citește…
Mă uit la ea. Îmi zâmbește cu toată fața, mă sărută pe obraji, mă invită să stau jos.
Vorbim despre vrute și nevrute, îi povestesc toate prostiile, îmi zice și ea una-alta, chiar râde, uneori cu toată fața.
O întreb dacă e bine. Îmi zâmbește larg, colțurile gurii pleacă în sus, sprâncenele se ridică, deci zâmbește larg.
Și totuși, de când ne-am întâlnit ochii ei n-au zâmbit nici măcar o secundă.
Ochii ei sunt bucăți de lavă, sunt filamente incandescente, ochii ei sunt focurile nestinse ale miezului de foc al Pământului.
Pentru că suferă.
Pentru că-i este dor de el.
Pentru că, deși pe-afară toate par aproape la locul lor, inclusiv zâmbetul cu toată fața… pe interior e furtună.
La interior sunt cutremure, explozii, urlete.
Îi este dor de el.
Și asta o schimbă fundamental.
Îi este dor de el.
Și asta face din ea alt om.
E un om puternic. O văd cum se încordează să fie cum trebuie, să fie cum se așteaptă ceilalți de la ea să fie. O văd cum își impune să rămână concentrată, și chiar reușește.
Dar o văd cum se crispează atunci când el îi revine în minte. O văd cum își strânge buzele, cum își apasă unghiile în palme, cum ridică ochii spre tavan…
Ochii ei… bucăți de lavă, filamente incandescente, focurile nestinse ale miezului de foc al Pământului…
Și să mă ierți, dar… nu mi-e milă. Pentru că nu asta inspiră ea, nu milă.
Mă uit și o admir. Îi admir dragostea, le admir dragostea, admir toată energia care – pentru moment – a luat forma nefericirii.
Știu că ce simte ea acum este fericire… dar invers. Dar tot fericire.
Știu că atunci când se vor împăca toată durerea de-acum va fi să fie zâmbet.
Nu cred că există demonstrație de putere mai intensă decât suferința unei femei. Îți creponează inima, da, dar în același timp îți arată cât de intens, cât de puternic, cât de spectaculos iubește o femeie.
Pentru că, vezi-tu, atunci când e totul bine femeia arată doar ce-i convine din dragostea ei, pentru că știe că nu se pune totul pe tavă… așa că nu poți vedea cât de intens iubește decât dacă o privești cu ochii mijiți, printre gene.
Dar tot controlul pe care îl are atunci când este totul în regulă se crapă atunci când ea suferă.
Și cel mai bine vezi prin ochii ei.
Ochii ei… bucăți de lavă, filamente incandescente, focurile miezului de foc al Pământului… stinse cu lacrimi de apă sărată.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.