Momentul de grație

Dă [play] si citeste…

Uite… într-o relație, de la început și până… mai încolo (ca să nu folosim sfârșit și relație în aceeași propoziție) cei doi trec prin mai multe etape.

E prima parte cu ”te-am văzut și te-am cam plăcut”, urmează apoi curtarea și zâmbetele, tatonarea care culminează cu „Vrei să-mi dai prietenia?„.

Treaba merge mai departe, cei doi se-apropie, se pupă romantic sub plopi plini de omizi, încep să se cunoască… devin un cuplu.

Urmează apoi un pas crucial, apropierea efectivă.

Sincronizarea așteptărilor, declararea intențiilor, cunoașterea reciprocă, partea în care fiecare-și spune ofurile de genul „Știi, iubitule, faptul că sforăi ca un U650 fără tacheți nu mă încântă…„.

E momentul în care toate se așază, și daca sunt bine așezate… urmeaza Momentul de grație.

Momentul de grație nu vine cu același timing la toți.

La unii vine după două luni, la alții după doi ani, dar atunci cand se instalează… eu cred că-i cea mai frumoasă perioadă, cea mai frumoasă etapă a unui cuplu.

Atunci deja cei doi se cunosc îndeajuns de bine, deja se respectă și se îngrijesc unul pe celălalt, își aduc reciproc și necondiționat momente de plăcere, nu se gândesc prea mult la ziua de poimâine, atunci se întâmplă cele mai frumoase vacanțe, se consumă cele mai fierbinți nopți…

Daca toate merg pe calea lor… momentul de grație se continuă prin următoarea etapă, poate vine un puradel, crește și-o șaibă pe mâna fiecăruia, viața merge mai departe și… ce-o fi o fi.

Eu însă vreau să mă întorc puțin cu discuția la momentul de grație de care ziceam… pentru că el este încununarea întregii relații.

Că ea, relația, va continua sau că se va opri la un moment dat… cei doi iși vor aduce aminte aproape numai de momentul de grație.

Dacă lucrurile merg bine și relația evoluează într-o căsnicie, cei doi vor face rappel la acea perioadă, își vor aduce aminte de ea ca fiind cea mai frumoasă perioadă din viața cuplului.

Dacă se vor despărți… amintirile legate de acel moment de grație vor fi cele mai intense și… cele mai dureroase. Și oricand, oriunde, și el și ea își vor aduce aminte de secvențe, de clipe superbe petrecute în acea perioadă, chiar dacă atunci vor fi deja cu alt el sau cu alta ea.

Unde vreau să ajung? Acum că știți că există un moment de grație… îl identificați prin trecutul vostru? Vă bucurați chiar acum de el?

Vreți să ajungeți acolo, vreți să zâmbiți tâmp (ca și mine acum) și să vedeți viața numai în culori vii și frumoase?

Vă dau un pont: nu neglijați perioada în care deveniți un cuplu.

Pentru că atunci când acel cuplu se formează se fac cele mai mari greșeli.

Ea este cu coada pe sus și se dă doamnă mondena, ea iese cu prietenele și-l refuză pentru a-l ține pe jar.

El are treabă cu baieții la bere și la fotbal, draga, ce nu înțelegi?!

Ea încă rupe mess-ul în două cu fostul iubit, cu toate că nu mai vrea nimic de la el, dar parcă nu se poate rupe, și parcă-i place că actualul e gelos.

El încă aruncă peste gard SMS-uri spre fosta, că încă nu realizează cât de importantă poate deveni actuala ți parcă ar vrea s-o țină caldă și pe ex-a lui, că… cine știe?

În perioada în care cei doi devin un cuplu se alunecă cel mai tare în groapa prostiei, se fac greșeli cretine care se vor răzbuna înzecit.

Dacă aveți grijă amândoi, dacă lăsați orgoliile, dacă nu faceți ce-i mai facil ci… ce simțiți și voi că ar fi bine, c-ar fi mișto… eu vă garantez un moment de grație care să dureze.

Credeți-mă pe cuvânt, vorbește unu’ care e expert în greșeli…

Hai că între timp s-a terminat și melodia… dacă aveți chef să postați un comentariu… mai dați o dată [play] și scrieți cu melodia în fundal, o să vă placă ce-o să iasă de sub degetele voastre… 😉

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • theo
    • 29.11.2015

    Salut Cabral, suna fenomenal ce ai descris tu acolo si nu găsesc nimic de contestat. Dar, ce te faci când ai trust issues ? Când interacțiunea dintre un bărbat si o femeie o poti vedea doar ca pe o negociere(afacere) in care doar una din cele două parti poate detine upper-hand-ul ? Ce faci când te gândești in fiecare zi că oricine poate pleca oricând? Si totuși setea pentru momentul/momentele de gratie anulează orice alta realizare.
    Ce e de făcut?

    O duminică fabuloasă,
    Theo.

    răspunde-i
  • papillon
    • 09.09.2010

    Eh Cabral,altfel citesti un blog sau un gand cu o melodie pe aceeasi tema! love it!

    răspunde-i
  • giorgi
    • 31.05.2010

    http://www.youtube.com/watch?v=EfxTsn3fvqw
    doar asculta asta…intamplator ascultam melodia asta cand ti am citit post ul.am simtit ceva ciudat…imi aduc aminte de „momente de gratie”

    • papillon
      • 09.09.2010

      am ascultat eu piesa…e bestiala!

    răspunde-i
  • cristina
    • 24.05.2010

    adevarat!!

    răspunde-i
  • alexutza
    • 20.05.2010

    cum se numeste mel?

    răspunde-i
  • alexutza
    • 20.05.2010

    cum se numeste melodia?cabral,esti bestial

    răspunde-i
  • pe langa obsesiile lui Cabral cu R Kelly si Usher 😀
    recomand:

    James Brown: This is a man’s world
    (melodia originala)
    http://www.youtube.com/watch?v=A5uWfwqunLo

    Seal: This is a man’s world
    (cover)
    http://www.youtube.com/watch?v=afZsQYGsMqM

    Neneh cherry – Woman
    (answer song)
    http://www.youtube.com/watch?v=z0W212af1uk – asta sigur o stie toata lumea ca a fost hit pe mtv

    răspunde-i
  • Crys Tina
    • 16.05.2010

    Trebuie sa recunosc…ai talent.Desi la TV ai lasat o alta impresie…aici parca te-ai transformat, parca esti altul.Tine-o tot asa

    răspunde-i
  • Galusca
    • 14.05.2010

    Ma indragostesc de creierul tau… pacat ca nu gandesc mai multi ca tine.

    O zi frumoasa 🙂

    răspunde-i
  • kamy
    • 13.05.2010

    crista…poate ai dreptate …o sa incerc…si el imi spune mereu sa nu-i mai zic…dar parca daca nu zic…si tot trec cu vederea cad de bleaga…si tot va face crezand eu eu voi trece mereu peste…Am auzit ca balantele (el fiind) le place sa fie recompensate…daca faci aia primesti aia sau…cum ai zis si tu…sa le propui cum sa faca altfel:)
    multumesc pentru sfat

    • Crista
      • 14.05.2010

      Ia incearca. Ce ai de pierdut ? Nimic. Eu iti spun sincer ca am incercat, si A MERS. 🙂 A inceput sa se comporte asa cum visam de ani de zile. Nu cazi deloc de bleaga, dimpotriva. El nu se mai simte criticat, ci incurajat. 😉 Mai ales ca e balanta, astora le place sa critice ei, nu sa fie criticati :)).

    răspunde-i
  • Loading...